In alta ordine de idei, o intrebare ( retorica, de altfel ) care ma framanta de ceva ani este aceasta: prin ce mecanism diabolic a ajuns majoritatea sa fie dominata de minoritate ? Intr-adevar, traim vremurile de pe urma ?

Am fost numita comunista cind am zis ca ce folos e sa platesti zeci de mii de dolari la o facultate renumita, de Ivy League, dar scuipa cuvintul lui Dumnezeu. Daca crestinii nu si-ar mai trimite copiii la astfel de institutii, ar da faliment. Dar nu, copilul meu sa intre la Harvard si eu sa nu-l las?? Iti dai seama ce sansa??

Si uite asa ne infasoara comoditatea pina nu mai putem face nimic. Sti povestea cu broasca care o bagi in apa rece si dai drumul la foc, incet incet broasca fierbe, dar daca o pui dintr-o data in apa fierbinte, sare si nu i se intimpla nimic(sau f. putin).

Uite ma uit pe bloguri. E aproape o nebunie sa te gindesti ca poti sa spui cuiva ca a gresit cu ceva…cum indraznesti sa spui adevarul cum esti taiat de la conversatie…
esti ok doar daca faci conversatii politicoase…si anemice.

In viata de fiecare zi la fel. Eu am avut un sef care era homosexual…cezi ca mi-a dat mina sa ii spun ceva? Nu…de frica sa nu-mi pierd slujba. In ziua de azi sa spui adevarul despre anumite lucruri este o crima mai mare decit sa minti si sa furi…

Poate asa cum demonstreaza ei, am putea sa demonstram si noi pasnici in toate orasele…cu copii de mina si sa stie intreaga lume ca si noi si ideile noastre existam…nu numai ei…ceva trebuie sa facem deja sintem obligati sa le acceptam felul lor de viata…