Idolatrie – in Biserica si in politica

Cultul celebritatii este o problema in crestinismul american si acest lucru este evident pentru toata lumea. Ca este o problema de proportii gigantice ajunsa la nivelul idolatriei ar trebui sa fie evidenta tuturor.

In comentariul asupra cartii 1Samuel 11, Joel McDurmon a aratat psihologia unui popor care a abandonat Legea lui Dumnezeu in legatura cu modul in care isi aleg conducatorii.

„In primul rind aflam ca Saul era atragator. Judecind dupa aparentele exterioare, Saul era un om tare si voinic. Era tinar si frumos, mai frumos decit oricare din copiii lui Israel. (1Sam 9:2) Ii intrecea pe toti la inaltime. Atragea toate privirile. Pentru o natiune in cautarea unui rege care sa-i conduca in lupta si sa fie un simbol al maretiei, Saul era cel dorit.”

Acesta este modul in care oamenii isi aleg conducatorii atunci cind l-au abandonat pe Dumnezeu. De ce oamenii doresc ca sa se puna sub autoritatea unor „celebritati”, adica oameni a caror singura calitate este apelul emotional? De ce sintem atrasi de manipulatori fara putere morala reala? 1Samuel 8 ne spune ca poporul dorea un rege pentru ca l-au abandonat pe Dumnezeu ca Rege al lor.

Acest lucru este valabil nu numai in ce priveste celebritatile din lumea politica, ci si din biserici. Un om care este mintuit si sub calauzirea Duhului Sfint nu are nevoie de lideri. Hristos este Capul oricarui barbat, nu alti oameni. Existenta guvernarii civile a fost limitata doar la instantele judecatoresti care s-au implicat doar atunci cind a existat o crima sau o disputa. In rest, oamenii isi traiau viata cum socoteau de cuviinta fara a avea nevoie de conducatori/lideri.

Motivul pentru care oamenii doresc si se supun unei stapiniri omenesti este frica. Frica sta la baza idolatriei. Cei ce se tem de Dumnezeu se inchina lui Dumnezeu. La fel, cei care se tem de alte lucruri decit de Dumnezeu se inchina la alte lucruri. Van Til spunea ca „idolatria este frica externalizata.”

La fel ca si Cain, care era ingrijorat ca va fi ratacitor pe pamint, oamenii de la Turnul Babel se temeau ca vor fi imprastiati pe toata suprafata pamintului (Geneza 11:4)Frica de a fi imprastiati a facut pe oameni ca sa se adune si sa-si vinda libertatea autoritatilor. A fi imprastiat este o pedeapsa teribila pentru oamenii care nu sint predati lui Dumnezeu. Un om ratacitor este fortat ca sa se ocupe singur de toate provocarile vietii, sa stea impotriva unui univers fara chip si impersonal. El nu are nici o baza solida pentru a stii ce sa faca. Odata ce omul abandoneaza pe Dumnezeu, el abandoneaza toate bazele solide. Nu exista nici un scop, nici un sens al vietii, nici o directie in viata – pentru simplul motiv ca scopul, sensul, directia sint imposibile intr-o lume fara Dumnezeu.

Fie ca este vorba despre o comunitate locala, de o natiune, de o biserica, oamenii fara Dumnezeu se tem de a fi imprastiati si cauta un loc stabil, numind celebritati asupra lor pentru a servi ca punct de coeziune.

Fiind imprastiati sub autoritatea lui Dumnezeu a fost modul in care Dumnezeu si-a extins imparatia. Istoria poporului lui Dumnezeu este plina de numeroase exemple de oameni care au ratacit, unii in locurile cele mai dezolante ale lumii, fortati ca sa faca fata pericolelor si provocarilor, refuzind ca sa se alature nelegiuirilor si idolatriei colective. Evrei 11:38 vorbeste despre acesti oameni „de care lumea nu era vrednica.” Avram a parasit orasul natal, Iacov, Iosif, Moise au fost „imprastiati” avind de a face cu greutati si provocari. Odata ajunsi in Tara Promisa, Israel trebuia sa nu ceara imparati si conducatori omenesti, ci sa ramina o societate libera si decentralizata formata din familii independente.

Acelasi mandat il vedem si in Biserica din Noul Testament. Evanghelizarea cere ca crestinii sa se imprastie pe toata suprafata pamintului. Crestinismul american al secolului 20 a suferit o schimbare serioasa in ce priveste credinta si, prin urmare, o schimbare serioasa in viziunea sa asupra puterii si autoritatii. Rezultatul acestei schimbari se vede in inchinarea la „celebritatile” din bisericile crestine. In loc de a se increde in Dumnezeu, crestinilor a inceput sa le fie frica. Frica de tot si de toate. Frica de o lume care i-ar putea ridiculiza pentru credinta lor. Frica ca ar putea deveni nepopulari dpdv cultural si politic. Teama ca ar fi vazuti ca sint rai si fara dragoste pentru aproape. Dar, mai presus de toate, frica de a se confrunta cu provocarile culturii moderne fara nici o aparare din partea vreunei autoritati pamintesti, fie ea economica, politica sau relationala. Pe scurt, crestinilor le este frica sa fie imprastiati.

Odata ce idolatria, si prin idolatrie frica, pune stapinire asupra inimilor oamenilor, oamenii nu mai pot fi rationali si judeca biblic. Chiar si atunci cind isi aleg liderii si celebritatile. Oamenii care il resping pe Dumnezeu nu sint capabili ca sa-si aleaga celebritatile – civile sau ecleziastice – intr-un fel care sa fie in concordanta cu calificarile biblice.

In lumea noastra moderna si complexa, frumusetea lui Saul se transforma in mai multe lucruri decit fata si statura sa. Aceasta se poate traduce intr-o prezenta constanta in mass-media pentru Saul-cel-modern. Rev. Saul a predicat in fata a mii de ascultatori. Rev. Saul s-a intilnit cu presedintele si alti politicieni. Rev. Saul este in junglele din America de Sud sau s-a catarat pe un ghetar din Groenlanda. Rev. Saul denunta carismaticii la o conferinta. Rev. Saul tine dezbateri inutile cu alti Rev. Saul pe subiecte epuizate de semnificatie marginala.

Toate aceste activitati il tin pe Rev. Saul in afara de orice primejdie la fel ca pe Regele Saul in armura sa stralucitoare, departe de Goliat: in America moderna, ele nu poarta nici un stigmat special, nu invita la nici o persecutie. Toate aceste activitati sint inutile in ce priveste echiparea sfintilor; nici una din ele nu implica pregatirea altor persoane pentru a face-o.

Desigur, celebritatile bisericesti sint de vina pentru aceasta inselaciune, asa cum si Saul are partea lui de vina. Dar sa nu uitam ca singurul motiv pentru care aceasta inselatorie este posibila este pentru ca crestinii au pierdut legatura cu Dumnezeu si, prin urmare, cauta stapini omenesti.

In ultimii 100 de ani, de cind cultura celebritatilor a preluat piata religioasa din SUA, crestinismul s-a retras din fiecare aspect al culturii; o societate care a fost profund influentata de crestinism a pus crestinismul la periferie.

Asta in timp ce celebritatile se umplu de milioane si miliarde de dolari. Majoritatea dintre ei chiar declara ca oricum crestinismul nu trebuie sa fie vizibil in cultura; ca oricum nu exista o cultura crestina; ca orice victorie pe care o vom avea va fi numai in vesnicie. Si chiar si cei care vorbesc despre ceva victorie se folosesc de retorica pentru a aduna adepti si donatori, dar lasindu-i infometati spiritual si practic fara putere pentru a lupta impotriva razboaielor Imparatiei lui Dumnezeu.

(Tradus partial si cu acordul autorului de aici)

Anunțuri

Apararea nu este un motiv pentru agresiune (5)

Partea 1 Partea 2 Partea 3 Partea 4

Singura utilizare legala a armelor – sau orice alt instrument – pentru a ucide o persoana este in actul de aparare. Biblia denumeste apararea un pic diferit. Nu este nici o declaratie explicita de genul: „Daca o persoana este atacata, atunci are voie sa il omoare pe atacator.” Asa cum am vazut in Partea 4, Biblia cere ca ucigasul sa dovedeasca ca a fost aparare cu ajutorul a cel putin 2 martori. De ce?

Desi Legea protejeaza persoanele nevinovate, ea nu o face in detrimentul pacii si ordinii sociale. Legea nu incurajeaza ca o persoana care este tinta unor agresiuni fizice sa sara la bataie si sa se razbune. Intr-un fel, Legea spune: „Stai deoparte, nu se merita. Fugi de lupta daca este posibil. S-ar putea sa ai un motiv valid ca sa te aperi, dar odata intrat in lupta, este mai greu de dovedit ca esti vinovat daca iti ranesti sau omori adeversarul.” (Exod 21:18,19)Prin retragere, cel ce cauta sa se apere, are sanse ca sa evite o confrontare. De asemenea, el prezinta dovezi clare instantei ca intentia sa nu era de a rani sau ucide. Desigur, in final, s-ar putea ca sa nu aiba alta solutie si sa raspunda letal. Dar aceasta ar trebui sa fie ultima solutie. Astfel, dreptul la aparare este pastrat, iar pacea si ordinea sociala sint protejate impotriva agresiunii.

Bine, te retragi, dar pina cind? Trebuie sa existe o limita, pentru ca retragerea nelimitata sustine raul in societate. O limita este amenintarea la viata cuiva. Cealalta limita este locuinta personala. Deuteronom 23:24-25 arata ca trecerea fizica a unei linii de proprietate nu constitutie „incalcarea proprietatii” si nu justifica „apararea.”

Dar si in cazul locuintei personale exista conditii. Exod 22 spune:

2. Dacă hoţul este prins spărgînd, şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; 3. dar dacă soarele e răsărit, va fi vinovat de omor faţă de el.

Deci regula este clara. Daca un hot intra intr-o locuinta noaptea, acesta poate fi omorit, dar daca intra ziua, acesta este protejat. Insa este protejat in functie de o conditie: intentia acestuia, vrea sa omoare, sau sa fure? Un hot poate fi omorit daca intra noaptea intr-o locuinta deoarece nu exista nici o modalitate de a spune daca este doar un hot sau este un agresor violent. In timpul zilei se poate face aceasta diferenta. Ne intoarcem la Numeri 35 si intrebam, „Ce este in miinile lui? Are o arma, o bîta, un cutit sau o geanta pentru a transporta obiectele furate? Evident, o persona inarmata care intra intr-o locuinta privata este considerata o amenintare la viata, deci poate fi omorita.

Acest principiu este sustinut si de cuvintele Domnului Isus in Matei 26:52

toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.

Fiecare principiu general are si un inteles judiciar. Dupa cum stim, Petru nu a fost arestat atunci cind a scos sabia impotriva agentilor guvernamentali. Astazi Petru ar fi fost impuscat. Care a fost principiul care l-a salvat de la arestare? Principiul de aparare impotriva cuiva inarmat. El a vazut „o gloata mare” care a fost inarmata cu „sabii si ciomege.” Au venit dupa Isus ca „dupa un tilhar” amintindu-le ca nu aveau dreptul judiciar ca sa faca acest lucru. Prin Lege, Petru avea dreptul sa se apere pe el si pe Domnul lui. Nu a existat nici o procedura judiciara impotriva unui om care se apara impotriva unei multimi inarmate care invadeaza o adunare privata in mijlocul noptii. Chiar daca erau trimisi de autoritati in afaceri oficiale. Ceea ce inseamna ca, biblic, uciderea politistilor care fac raiduri nedorite este justificata, chiar daca instantele spun altfel.

Ce se intimpla daca viata cuiva este in pericol datorita puterii fizice a agresorului? Unii oameni sint suficient de puternici pentru a ucide cu miinile. Numeri 35:21 si Deuteronom 22:23-27 ne arata ce trebuie sa facem in acest caz.

Daca o parte slaba intilneste o parte puternica, ambele parti sint judecate in mod egal daca partea slaba a avut ocazia sa strige dupa ajutor si nu a facut-o. Daca partea slaba nu a avut la cine sa apeleze dupa ajutor, atunci partea slaba este considerata nevinovata. Dar apare intrebarea, daca omul nu era de fapt vinovat? Pentru ca Legea i-ar considera vinovati, barbatii trebuie sa nu fie in situatii cind sint singuri cu femei care nu sint rudele lor in locuri retrase si izolate. Astfel, Legea protejeaza membrii mai slabi ai societatii prin acordarea anumitor privilegii pe care membrii mai puternici nu le au.

Principiul celor 2 martori (4)

Partea 1, Partea 2, Partea 3

Numeri 35:30. Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi deajuns ca să fie osîndit cineva la moarte.

Biblia spune ca este nevoie de cel putin 2 martori pentru a condamna pe cineva la moarte. Avind in vedere ca diferenta dintre crima si omor este in intentia criminalului, asta inseamna ca rolul martorilor este de a depune marturie despre intentia criminalului, nu a faptului in sine. Este adevarat ca unii martori pot fi de partea criminalului sau a victimei, in final, ei trebuie sa prezinte ceea ce s-a intimplat, nu parerea lor asupra actului. Parerea trebuie lasata la latitudinea judecatorilor, care trebuie sa fie bazata pe faptele prezentate.

Sa presupunem ca un politist intreapta pistolul catre un om neinarmat. Daca trage, politistul este vinovat de crima. Numeri 35:16-21 se aplica aici. Politistul a fost constient ca a indreaptat arma catre cineva neinarmat si ca a tras. Cazul trebuie judecat ca fiind crima.

Singura aparare a politistului ar fi sa aiba o contra-acuzatie, ca ar fi tras in caz de auto-aparare. In acest caz, politistul are nevoie de cel putin 2 martori pentru a fi exonerat.

Diferenta dintre crima si omor (3)

Partea 1, Partea 2

(3Desi dictionarele nu ne ajuta ca sa intelegem care este diferenta intre crima, omor, ucidere, etc. Biblia ne arata ca exista o diferenta. Numeri 35:16-28 ne arata ca distinctia este in intentia criminalului.

16 Dacă un om loveşte pe aproapele său cu o unealtă de fier, şi acesta moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l loveşte cu o piatră pe care o ţine în mînă, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Dacă-l loveşte cu vreo unealtă de lemn pe care o ţine în mînă, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş; ucigaşul să fie pedepsit cu moartea. Răzbunătorul sîngelui să omoare pe ucigaş; cînd îl va întîlni, să-l omoare. Dacă un om împinge pe aproapele său din ură, sau dacă-l pîndeşte şi aruncă ceva asupra lui şi moare, sau dacă-l loveşte cu mîna din vrăjmăşie, şi moare, cel ce l -a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaş: răzbunătorul sîngelui să omoare pe ucigaş, cînd îl va întîlni.

Deci cum poate cineva sa cunoasca intentia altei persoane? Din moment ce nu putem citi gindurile cuiva, legea ne da solutia: uita-te la ce este in mina criminalului si la modul in care este folosit.

Daca un om foloseste un obiect cu intentia de omori pe cineva, acesta trebuie adus in fata instantei si judecat pentru crima. Spun „judecat” pentru ca exista cazuri de folosire legala a armelor/obiectelor pe care le voi aborda mai tirziu. Daca un om nu foloseste neaparat un obiect pentru a omori pe cineva dar miscarile lui au aratat intentia de a lovi, atunci el trebuie judecat pentru crima.

Partea a doua ne arata cazuri de ucidere neintentionata:

22 Dar dacă un om împinge pe aproapele lui fără veste şi nu din vrăjmăşie, sau dacă aruncă ceva asupra lui fără să-l fi pîndit, sau dacă aruncă asupra lui din nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea, şi moare, fără să-l urască şi fără să caute să-i facă rău:  Iată legile după cari va judeca adunarea între cel ce l-a lovit şi răzbunătorul sîngelui. Adunarea va izbăvi pe ucigaş din mîna răzbunătorului sîngelui, şi-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo pînă la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfînt. Dacă ucigaşul iese din hotarul cetăţii de scăpare unde fugise, şi dacă răzbunătorul sîngelui îl întîlneşte afară din hotarul cetăţii de scăpare şi ucide pe ucigaş, nu va fi vinovat de omor. Căci ucigaşul trebuia să locuiască în cetatea lui de scăpare pînă la moartea marelui preot; şi după moartea marelui preot, putea să se întoarcă la moşia lui.

Deci ce este in mina criminalului si modul in care este folosit determina intentia cuiva. In urma procesului se poate stabili daca este crima (ucidere intentionata) sau omor (ucidere neintetionata).

Nu exista clasa speciala cu drepturi executive speciale (2)

 Partea 1

In primul rind trebuie sa stabilim daca politia ar trebui sa existe in forma sa actuala. Multi dintre pastorii de astazi sint analfabeti atunci cind vine vorba despre Biblie si textele sale judiciare si astfel nu ne pot invata nici pe noi despre ce scrie in Biblie despre om si institutiile sale. Ceea ce ni se spune sint citeva idei despre mintuire iar restul este lasat ca sa fie definit de lume si guvern/stat.

Biblia nu permite existenta unei armate permanente ca institutie executiva, fie pentru razboi impotriva natiunilor straine, fie pentru „mentinerea ordinii” acasa. Razboaile agresive au fost interzise ca politica a statului si imparatilor le-a fost interzisa mentinerea unor forte specializate de ofensiva (Deut 17:16, 1Sam 8:11-12). De asemenea, nu exista nici o prevedere pentru o putere executiva centralizata care sa mentina „ordinea.” Functia executiva a fost lasata familiilor si comunitatilor locale ca sa mentina „ordinea,” deci orice „ordine” in societate urma sa fie voluntara si bazata pe actiuni si tranzactii private.

Functia guvernului a fost limitata la sistemul judiciar, instante locale cu curti de apel, fie cu Imparatul sau Marele Preot care sa actioneze in calitate de „Curte Suprema.” Prevenirea criminalitatii nu a fost delegata guvernului. Biblia recunoaste ca crima este este in primul rind o problema morala si prin urmare, nu exista nici o solutie institutionala pentru prevenirea acesteia. Prevenirea crimei a fost lasata instruirii morale in familie si in biserica si in cele din urma lui Dumnezeu, pentru ca numai El stie inima unei persoane. Instantele guvernamentale au voie doar sa actioneze atunci cind crima a fost comisa si vinovatia infractorului poate fi stabilita prin cuvintul martorilor. (Deut 19:15)

Astfel, o agentie guvernamentala nu este executiva (nu aplica legile), ci judiciara (indeplineste comenzile instantelor). Guvernul/statul nu trebuie sa mentina ordinea, hotarind in mod arbitrar ce este aceea „ordine,” ci executa ordinele luate in urma deciziilor judecatoresti. Astfel, conceptul de „putere de arestare” nu exista; deci nu poti fi arestat pentru ca te opui arestarii cind nu esti vinovat de nimic. Categoria de „suspect” nu exista in limbajul juridic, deci politistii nu au nici un drept ca sa faca ceva cu cineva considerat „suspect.” Biblia nu permite o astfel de putere juridica arbitrara date unei clase speciale de oameni. Fara aceasta putere de a desemna „suspecti”, mii de oameni nevinovati ar fi fost crutati de tratamentele nemiloase la care au fost supusi.

Singura situatie cind o persoana poate fi retinuta in mod legal este atunci cind este prinsa in actul infractiunii, pentru a fi impiedicata de la comitere si pentru a fi dusa in instanta pentru judecata.

Ce spune Scriptura despre crima si omor (1)

Episcopul Ambrozie (337-397) a scris o scrisoare sorei lui, explicindu-i raspunsul lui dat imparatului Valentinian al 2-lea cind acesta i-a cerut sa-i predea biserica, Basilica, pe care o pastorea in acea perioada. La punctul 19 ne spune:

Nu este legal pentru mine ca sa o predau si nici bine pentru tine, imparate, ca sa o primesti. Tu nu ai nici un drept ca sa pingaresti casa unei persoane private. Crezi ca poti lua casa lui Dumnezeu de la El? Se spune ca tot ce face imparatul este legal, ca toate lucrurile sint ale lui. Raspunsul meu este: Imparate, nu te impovara cu ideea ca ai vreo putere asupra lucrurilor care ii apartin lui Dumnezeu. Daca doresti sa ai o domnie lunga, supune-te lui Dumnezeu.

Aici se vede clar aplicat in practica doctrina unui guvern limitat, guvern care trebuie sa se supuna acelorlasi reguli morale ca si restul oamenilor, chiar si atunci cind normele juridice ale societatii au dat guvernului o putere nelimitata. Ambrozie, constient de diferenta dintre dreptate si legislatie, a declarat ca nu se va supune legislatiei statului in locul dreptatii divine. El poate ca este printre primii care au declarat ca „Rezistenta in fata tiranilor este ascultare fata de Dumnezeu” si nu numai ca a declarat, ci a si actionat, riscindu-si viata.

Privind la ceea ce se intimpla in zilele noastre, putem spune ca sintem in aceeasi situatie. Exista o clasa de oameni carora le sint date privilegii speciale de a hartui, de a fura, de a ucide oameni fara nici un proces. De asemenea putem spune ca exista tot mai putini preoti/pastori care actioneaza ca si Ambrozie. Din contra, avem preoti/pastori care declara ca trebuie sa ne supunem statului pagin, care scuza crimele comise de politisti pe motivul ca „ei isi fac datoria” si „daca nu vrei sa fi omorit de politisti, nu opune rezistenta.”

Ideea este aceeasi: politia are privilegii speciale pentru a ucide, chiar daca este luata o viata inocenta, chiar daca sint furati bani pe nedrept sau un copil este desfigurat.

Partidele sint cluburi private

Pentru ca la alegerile de anul acesta nu am avut de gind sa votez nici cu Partidul Republican nici cu Partidul Democrat, am avut mai mult timp ca sa citesc despre partide si rolul lor. Dictionarul defineste partidul ca fiind:

PARTÍD, partide, s. n. Grup de indivizi asociați în vederea apărării unor opinii sau interese comune. ◊ Partid politic = organizație al cărei scop este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere.

Deci partidele nu sint parte din guvern/stat. Partidul Republican nu este guvernul/statul. Partidul Republican este un club privat. Partidul Democrat nu este guvernul/statul. Partidul Democrat este un club privat. Noi confundam cluburile private cu guvernul/statul. Daca intelegem acest lucru vom avea o perspectiva corecta fata de alegeri.

V-ati gindit vreodata cit de absurd este faptul ca un club privat sa decida ce fel de legi sa avem? V-ati gindit vreodata cit de scandalos este faptul ca un club privat poate determina cine va fi senatorul si presedintele nostru?

Acest lucru este greu de inteles pentru ca oamenii au fost tot timpul loiali fata de partide politice pentru ca partidele politice conduc guvernul/statul. Ia ginditi-va, cite legi sint dezbatute in functie de platforma de partid? Cite decizii sint luate in guvern/stat bazate pe politica de partid? Cei alesi trebuie sa respecte Constitutia, nu sa isi avanseze agenda lor si/sau a partidului lor.

De ce, atunci, ne consumam timpul si energiile pe cine va fi ales pentru postul de presedinte?

Raspunsul? Pentru ca nu este vorba despre rolul guvernului de a pedepsi pe cei care incalca drepturile cetatenilor, ci este vorba despre consolidarea puterii. Un club privat consolideaza toate puterea guvernului in cadrul conducerii lor, iar celalalt club privat isi asteapta rindul. Nu este nimic altceva decit prostituare pentru putere.

Fondatorii Americii au fost republicani, cu „r.” Nu, nu Republicani ca Trump sau Bush. Ei au fost republicani dpdv filozofic. Adica ei au crezut ca pentru ca un guvern/stat sa aiba succes, interesele personale trebuie subordonate bunastarii societatii. Ei au crezut ca procesul politic este menit pentru identificarea binelui comun, nu pentru concurenta si dispute. Politica este un proces in care oamenii trebuie sa aleaga reprezentanti care servesc cel mai bine intreaga comunitate. Rezultatul final nu a fost o tabara de cistigatori si alta de invinsi, cit intregul electorat unit in spatele unei viziuni comune.

Ca buni republicani ce au fost, Fondatorii au crezut ca partidele ameninta acest proces rational, de colaborare. Atunci cind comunitatea se imparte in grupuri, sub forma de partide, angajate in propriile lor interese inguste, atingerea bunastarii comune ar fi compromisa. Astfel, politica s-ar dezintegra in lupte dintre viziuni contradictorii care genereaza diviziune, nu consens.

De aceea, cred, cetatenii trebuie sa renunte la a mai vota in functie de partid, ci ar trebui sa voteze cu persoana cea mai capabila de a pedepsi pe aceia care incalca drepturile cetatenilor.