America este cea mai mareata tara din lume – 3

Omorirea din mila – redefinita

In 1944 am fost profesor-student intr-un mic sat din Alpi. Satenii au fost inconjurati de munti, iar de multe ori oamenii erau izolati din cauza zapezii. Oamenii s-au casatorit intre ei, iar copiii erau, uneori, retardati. Cind am ajuns acolo mi s-a spus ca sint 15 adulti retardati mintal, dar erau linistiti si lucrau bine. Pe unul, Vincent, l-am stiut foarte bine. Lucra ca om de serviciu la scoala. Intr-o zi m-am uitat pe fereastra si am vazut pe Vincent si pe altii intrind intr-un microbuz. Am intrebat superioara unde merg. Ea a spus ca la o institutie unde sa invete o meserie. Familiile au fost obligate sa semneze documente unde era mentionat si faptul ca le este interzis sa-i viziteze timp de 6 luni, pentru ca interfereaza cu programul si le-ar putea provoca dor de casa.

Pe masura ce trecea timpul, scrisorile au inceput sa anunte ca acesti oameni au murit natural. Satenii nu au fost pacaliti. Acei oameni au plecat sanatosi fizic dar tori au murit in 6 luni. Am stiut ca e vorba de eutanasie.

Pasii finali – legi pentru arme

Urmatorul lucru a fost legea de ati inregistra arma. Oamenii au fost raniti din cauza armelor. Hitler a spus ca un mod de a prinde criminalii este prin verificarea numerelor de serie de pe arme. Cei mai multi cetateni au respectat legea si au marsaluit loial spre sectia de politie pentru a-si inregistra armele. Nu mult dupa aceea, politia a spus ca ar fi bine pentru toata lumea sa renunte la ele. Autoritatile au stiut cine are arme, asa ca a fost inutila neconformarea.

Libertatea de exprimare a disparut. Oricine a spus ceva impotriva guvernului a fost luat. Am stiut multi oameni care au fost arestati, nu numai evrei ci si preoti si pastori care au vorbit impotriva lor.

Totalitarismul nu a venit dintr-o data, a fost nevoie de 5 ani, din 1938 pina in 1943 pina a se realiza dictatura completa in Austria. Daca se intimpla peste noapte, compatriotii mei s-ar fi luptat pina la ultima suflare. In schimb, puterea absoluta s-a preluat gradual. Acum, armele noastre sint cozile de la maturi. Intreaga idee este aproape de necrezut ca statul, incetul cu incetul a erodat libertatea noastra.

Dupa al 2-lea razboi mondial, trupele ruse au ocupat Austria. Femeile au fost violate, de la adolescente la cele mai batrine. Presa nu a scris despre acest lucru. Cind sovieticii au plecat in 1955, ei au luat tot ce au putut, dezmembrind fabrici intregi. Au taiat livezi intregi si ceea ce nu au putut distruge, au ars. Cea mai mare parte a populatiei s-a baricadat in case. Femeile s-au ascuns in beciuri timp de 6 saptamini pina s-au retras trupele. Aceia care nu au putut, au platit pretul. Exista un monument in Viena dedicat femeilor masacrate de rusi. Acesta este un martor ocular.

Aceia dintre noi care am navigat pe linga Statuia Libertatii am ajuns intr-o tara libera si cu posibilitati de necrezut. America este cu adevarat cea mai mareata tara din lume.

Nu lasati libertatea sa se scurga printre degete!

Dupa America, nu exista nici un loc altundeva de dus!!

Anunțuri

9 gânduri despre „America este cea mai mareata tara din lume – 3

  1. Interesant. Bine ca Austria in prezent a ajuns printre cele mai dorite tari.
    Totusi e ciudat ca o lume intreaga sufera din cauza acestei tari libere-SUA.
    Prea multa libertate strica…

  2. A, din cauza Americii sufera? Cum? Libertatea nu strica…depinde ce faci cu ea.

    PS. Daca nu-ti place ca ne nastem liberi cu anumite drepturi inalienabile, cearta-te cu Dumnezeu. Pina cind El nu schimba lucrul asta, prefer sa fiu libera si sa ma folosesc de drepturile date de El.

  3. Cristina, parerea mea e ca ingradirea drepturilor unui om e permisa de Dumnezeu. Mi-as fi dorit nu doar sa citesc despre perioada neagra a crestinilor arsi cu bibliile in mana pentru ca totodata aceste neajunsuri aduc un har si o credinta mai mare. Ma uit in jur si vad ca cu cat traiesc mai liber cu atat am nevoie mai multa de ingradiri. Pentru ca tind sa merg inspre lucrurile firii pamantesti. In prezent principala lupta e impotriva eului. Dusmanul cel mai aprig al meu sunt eu 😦 De aceea tind sa fiu mai legalist si cred ca oricine are nevoie de libertate in orice dar niste limite trebuie totusi impuse. Acum realizez cat de delicata e discutia si se poate vorbi muult… adica as pune niste reguli copiilor mei, le-as ingradi libertatea pentru binele lor. Ai dreptate, suntem liberi prin harul Sau si totusi robi ai Sai

    pe plan economic si financiar, da, suferim din cauza crizei care-si are originile in SUA.

    O zi binecuvantata 🙂

  4. Multe lucruri sint permise de Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca asa ar vrea Dumnezeu sa se intimple. Una este sa-mi impun eu ingradirile, alta este sa fi fortat la ce ingradiri vrea altul. Una este cind Dumnezeu iti impune ingradirile, alta este cind oamenii, crezindu-se mai mari decit Dumnezeu, impun ingradiri semenilor lor.

    Una este cind eu de buna voie renunt la o mincare, alta este cind niste oameni ma obliga sa renunt la aceasta mincare.

    Limitele la libertate doar Dumnezeu le poate impune, nu oamenii la alti oameni. Sintem robii Lui, dar sintem liberi unii fata de altii. Nimeni nu are dreptul sa ingradeasca drepturile semenilor sai.

    Cit despre situatia financiara …e funny. Multe tari vor sa beneficieze de bunastarea Americii cind aceasta merge bine, dar se pling cind economia nu merge prea bine. Nu am auzit pe nimeni sa se plinga cind au luat bani imprumut de la americani. Stii ce e de facut? Daca Romania nu mai vrea sa fie in aceeasi situatie, sa se descurce singura, fara banii Americii, si atunci nu va mai influentata si nici nu va mai suferi din cauza crizei care-si are originile in SUA, nu?

  5. E pacat sa impui ingradiri semenilor datorita mandriei personale. Dar majoritatea ingradirilor [legea civica in special] sunt acolo pentru a ajuta. Cu siguranta vom renunta la mancare daca vom intelege motivele pentru care s-a ajuns la acel decret. Sau vom vedea pe propria piele consecintele. Spre exemplu: legea alimentelor modificate genetic. Am citit lupta taranilor americani cu gigantii. Apoi sistemul de sanatate criticat pe blog. Stiu ca fiecare politician are un pret dar pana si criza asta menita sa aduca americanii la realitate nu spune altceva decat ca SUA e o tara corupta/imorala a carui bunastare sta in razboaiele purtate cu tarile bogate in zacaminte.

    Părere personală: cred că prea mult ridici în slăvi America.
    Cu siguranță vom afla însă statistica pe țări a celor intrați în Împărăția Sa in ziua judecatii. Tare mi-e teamă ca întâmplarea cu „libertatile” Sodomei & Gomorei sa nu fie o dovada impotriva Americii – SUA e pe primul loc in furnizarea pornografiei intregii lumi, spre exemplu.
    China a mizat pe SUA până anul trecut când au cumpărat aur în schimbul dolarilor injectați peste măsură în economie de FED.

    Criza de astazi e raspunsul la „libertatea” Americii de ieri. Au zis ca merge si fara acele „ingradiri” batute in cuie la crearea sistemului bancar. Nu mai era nevoie de echivalarea aurului pentru tiparirea banilor. Singuri si-au taiat craca de sub picioare. Acum vad consecintele nu doar ei, ci si intreaga lume. E nevoie de aceste reguli de conduita pentru a nu ajunge la haos. Cu cat eliminam ingradirile cu atat ajungem la lucruri mult mai abstracte care nu fac decat sa ne ingradeasca mai mult.

    Iar sistemul Chinei, un sistem bazat pe ingradirea cetateanului da roade vizibile mai ales pe timp de criza.

  6. Asa zisa „lege civica” trebuie sa fie o lege care nu ingradeste drepturile oamenilor. Cred ca eu inteleg diferit „libertatea”. Daca eu vreau sa maninc alimente modificate genetic, cred ca am acest drept. Am dreptul sa folosesc sare neiodata. Daca statul da astfel de legi, imi incalca dreptul meu sa imi traiesc viata asa cum vreau eu.

    Cred ca majoritatea oamenilor care critica America, o critica fara sa aiba habar de ceea ce se intimpla. Si eu cred ca coruptie exista. Nu numai in America. Peste tot unde oamenii sint prezenti este coruptie.

    Sa zicem ca America e pe primul loc in furnizarea pornografiei. De ce o cumpara restul lumii? Trebuie sa intelegi economia. Se bazeaza pe cerere si oferta. Daca nu s-ar cere, nu s-ar produce. Lumea cere pornografie. Acuzam producatorii dar nu acuzam cumparatorii? Spre exemplu Romania e printre primele locuri la avort. Se face ceva? Nu. Vedem paiul, dar nu si birna.

    Nici eu nu sint de acord ca nu mai exista acoperire in aur. Dar criza de astazi nu se datoreaza din cauza libertatilor. Se vede aroganta propagata de media liberala. Criza de azi se datoreaza din cauza prea multor ingradiri. Criza se datoreaza pentru ca au fost PREA MULTE ingradiri si nu au lasat piata libera sa-si spuna cuvintul. Niste oameni lacomi de putere si de bani „screwed” America, la propriu si la figurat. America, cei 300 de milioane nu au adus criza asta, ci o mina de oameni care nu s-au mai saturat.

    Cit despre China…prefer o piine facuta cu sare neiodata, pentru ca am libertatea s-o maninc asa, decit un vitel ingrasat si fara libertatea de a implini poruncile lui Dumnzeu si drepturile date de Dumnezeu sa-mi fie incalcate.

    Acest post este despre cum Hitler a preluat puterea. Da, a dat oamenilor loc de munca, le-a dat de mincare, le-a pus ingradiri „pentru binele lor”. Dar cu ce pret? Se merita oare?

  7. Guvernul este ingradit de catre Constitutie. Guvernul este cel care trebuie ingradit, nu cetatenii. Dar celor din guvern nu le place sa fie ingraditi, dar ei vor sa ingradeasca pe altii. Face sens?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s