9 Motive pentru a nu merge la scoala publica

Şcolile publice au probleme mari, mai ales în ultimii ani. Este foarte greu sa mai gasesti o un district scolar care sa nu aiba probleme. Pe linga impuscaturile din scoli, experimentul educational din ultimii 150 de ani are probleme seriose. Crize bugetare, lipsa cadrelor didactice, copii nedisciplinati, parinti cu probleme si esecul in a oferi o educatie adecvata sint lucruri cu care scolile au de a face. Angajatorii se pling cit de prost sint educati absolventii de liceu.

Pentru primele două secole, guvernul nu a avut nimic de spus în educaţie. In ultimul secol, aceasta a dorit sa fie singura voce. Se cheltuiesc cei mai multi bani pe elev, privind educaţia, decât orice altă naţiune industrializată si totusi rezultatele în performanţa academică, în special în matematică, fizică şi ştiinţe sint cele mai mici. De ce? Răspunsul este teologic.

Isus a spus, „Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) In ultimele decenii, se pare că liderii naţiunii noastre, în special în domeniul educaţiei, au incercat sa demonstreze că Isus nu ştie ceea ce a fost vorba. De la îndepărtarea celor Zece Porunci din sala de clasă, la interzicerea rugăciunii în şcoală, la interzicerea a orice manifestare a obiectelor religioase în locurile publice (inclusiv o Biblie închisa pe biroul unui profesor), naţiunea noastră este determinata să devină un popor secular. Nu Cuvînt, doar pîine, nu supranatural, doar natural.

Roadele eliminarii creştinismului din piaţa publică se poate observa pentru oricine care vrea sa vada – o scădere a lucrurilor bune (onestitate, moralitate, familii unite, etc) şi o creştere în lucrurile rele (crima, imoralitate sexuală, falimente, corupţie in afaceri şi in guvern, dezmembrarea familiilor, etc). În termen de câteva generaţii, naţiunea noastră a fost schimbata de la libertate la robie (dependenţa de guvern), de la libertate la socialism, de la statutul de creditor la statutul de debitor, de la spiritul de comunitate la izolaţionism, de la onorarea lui Dumnezeu la ignorarea Lui.

Baza aceastei schimbari cred, mai mult decît în orice alt loc, este în sala de clasă a şcolii publice. La început, rugăciunea, citirea Bibliei şi frica de Domnul au fost bazele de învăţare. Astazi nu mai exista asa ceva. Ni s-au dat avertismente clare cu privire educaţia seculara, fara Biblie, oferita de guvern. Dar biserica a cumparat conceptul de educaţie „gratuita” şi a acceptat ca sa fie educata de către stat.

Aici sînt nouă motive pentru care creştinii ar trebui să nu mai foloseasca scolile publice:

1. Mediu infect – impuscaturi, batai, abuz sexual, presiunea grupului, tachinari si insulte.

2. Modele cu rol negativ – Biblia spune: „Nu vă înşelaţi, tovărăşiile rele strică obiceiurile bune „(1Corinteni 15:33) Un mediu în care majoritatea oamenilor nu sunt creştini, fără îndoială va produce o etica diferita.

3. „Evanghelizare” inversa – Multe familii creştine spun că un motiv-cheie pentru a-si trimite copiii în sistemul public de învăţămînt trebuie să fie „sare şi lumină”, ​​într-o cultură păgînă. Cred că nu este înţelept să trimitem copii neinstruiti pe cîmpul de luptă al umanistilor. Prea des evanghelizarea este in sens invers, unde copiii familiilor crestine adopta ideologia fara Dumnezeu.

4. Programa scolara care promoveaza ateismul – Şcoala este pentru a învăţa şi învăţarea este cunoaşterea adevarului. Credinţa creştină afirma că Dumnezeu este Adevărul. Dumnezeu a ales să se dezvaluie prin Cuvînt. Cînd şcolile folosesc un curriculum care este complet lipsit de Cuvîntul lui Dumnezeu, cum ne putem aştepta ca copiii să fie educati? Cum ne putem aştepta ca copiii noştri să fie binecuvîntati si sa aiba succes? Peter Marshall a spus, „Să nu ne inselam singuri, fără creştinism, fără o educaţie creştină, fără ca principiile lui Hristos inculcate în viaţa copiilor, pur şi simplu creşterem păgîni.” Un curriculum fără Dumnezeu va produce un popor fara Dumnezeu.

5. Educatie incompleta – orice materie predata în scoala care este predata separata de cunostintele din Scriptura este o educatie incompleta. Istorie, biologie, matematică, sociologie, ştiinţe, limbi străine, arte, economie, guvern, – fiecare este abordata in Scriptura. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, care a făcut toată creaţia, ne-a spus cum să înţelegem creaţia. De ce am vrea să ne educam copii noştri timp de 12-16 ani ignorînd ceea ce Autorul original are de spus despre subiectele care se predau?

6. Rezultate academice slabe – Nu este secret pentru nimeni: elevii din şcoala publică, într-o mare măsură, pur şi simplu nu primesc o educatie adecvata. Absolvenţii şcolilor publice de astăzi nu mai stăpînesc subiectele de bază. Elevii părăsesc scolile publice în număr record fără ca să fi dobândit competenţele de bază in scris, lectură sau matematica. Ei stiu putin sau nimic cu privire la fondarea acestei ţări sau istoria ei. Ei nu pot sa localizeze marile figuri istorice si nu pot sa puna evenimentele istorice în secolul corect. Ei nu pot arata la hartă ţările străine semnificative. Această deteriorare intelectuala s-a răspîndit în colegiile şi universităţile publice, care au recunoscut ca au acceptat mulţi studenţi nepregătiti pentru munca la nivel de facultate.

7. Invăţămîntul public spune că succesul se poate cîstiga fară Dumnezeu – sistemul educaţional jefuieşte tinerii de cel mai important aspect al educaţiei – sa se încreada în Dumnezeu. Astazi, scopul suprem al educaţiei este ca să ai succes şi să ai o viaţă bună. Copiilor li se spune ca au nevoie de o educaţie bună astfel încât să poata obţine un loc de muncă bun, astfel încît să poata da copiilor o educaţie bună astfel încît să poată obţine un loc de muncă bun,” ad infinitum.

Biblia spune: Adu-ti aminte de Domnul, Dumnezeul tau, caci El iti va da putere sa le cîstigi (bogatiile), ca sa intareasca legamîntul incheiat cu parintii vostri prin juramînt, cum face astazi (Deut 8:18) Bogăţiile nu sînt pur şi simplu de dragul de a fi bogati. Acesta este scopul educatiei corespunzătoare – pentru a stabili legămîntul lui Dumnezeu pe pămînt. Scolile publice nu merg în această direcţie, ci mai degrabă promoveaza materialismul ca o modalitate de a obtine succes. Aceasta este o formulă pentru eşec, exact opusul scopului declarat al educaţiei publice.

8. Invatamintul public nu produce frica de Domnul – aceasta este inima problemei invatamîntului secular de stat. Frica de Dumnezeu este aproape un concept pierdut în cultura noastră. Deut 4:10 ne spune: Adu-ti aminte de ziua cind te-ai infatisat inaintea Domnului, Dumnezeului tau, cind Domnul mi-a zis „Stringe poporul la Mine! Caci vreau sa-i fac sa auda cuvintele Mele, ca sa invete sa se teama de Mine tot timpul cit vor trai pe pamint; si sa invete si pe copiii lor sa le pazeasca.”

Horace Mann şi John Dewey, fondatorii sistemului şcolilor publice, si-au exprimat în mod deschis ura lor pentru creştinism. Ei se temeau literalmente de un sistem de educaţie care să îi înveţe pe tineri să se teamă de Dumnezeu, ceea ce America a avut pentru primele două sute de ani de existenţă.

Educaţia, în orice subiect, ar trebui să creeze teamă (reverenţă) fata de Dumnezeu pentru modul în care Maiestatea Sa este descoperita în acea zonă a vieţii. Predarea ar trebui să insufle, de asemenea, o teama proprie (spaima) de a merge împotriva ordinii şi scopului lui Dumnezeu în fiecare disciplină de viaţă. Din păcate, şcolile noastre publice predau discipline pur şi simplu ca şi cum Dumnezeu nu exista.

9. Scoala publica este neascultare de Dumnezeu – acesta este motivul principal pentru care crestinii nu ar trebui să se folosească şcolile publice. Responsabilitatea educatiei copiilor le revine parintilor.

.

14 gânduri despre „9 Motive pentru a nu merge la scoala publica

  1. Multumim pentru aceasta enumerare!

    Intr-adevar, sunt multe argumente si motive pentru care educarea acasa trebuie sa primeze!

    Ce parere aveti despre situatia tarilor unde nu este legal sa-ti educi copiii acasa sau chiar despre Romania, unde, teoretic, nu este posibil? Se justifica alegerea educarii acasa chiar si in aceste cazuri (in unele tari poti ramane fara copii)?

    • Pui o intrebare foarte grea. Cred ca asta depinde de fiecare parinte, ce alege sa faca. Multi prefera sa aiba copiii in scoli, dar sa fie cu ei.

      Nu spun sa se incalce legea, pentru ca copiii sint la mijloc, asa cum ai spus, pot fi luati de la parinti, dar incercat cu tot posibilul ca aceasta lege sa se schimbe.

      Cred ca parintii din tarile unde educatia la domiciliu nu este recunoscuta ar putea face un prim pas in faptul de a recunoaste ca ei au datoria sa-si educe copiii. De exemplu, astazi sint foarte multi parinti in Romania care cred ca este bine, chiar necesar sa-ti trimiti copiii la scoala.

      In primul rind trebuie schimbata mentalitatea parintilor, apoi lucrat la schimbat legile.

  2. Draga mea pertinent articol . Ca si completare as adauga ca exemplu cartea de biologie de clasa a noua pe care fortuita a trebuit sa o invat alaturi de copilul meu pe care domnul profesor a „apreciat” ca trebuie sa il lase corigent. E plina de expresii clare care sustin evolutionismul. E plina de termeni stiintifici si are un volum informational de specialitate peste posibilitatile de memorare normale ale unui elev. Sa nu mai vorbim ca nu este singura materie care trebuie memorata. La geografie apare destul de clar idea evolutionismului presarata in lectiile de formare a pamantului. Mi se pare ca de la rolul benefic pozitiv, de invatare si formare pe care l-a avut scoala la inceput, incet incet s-a ajuns la o forma de presiune fortata asupra mintilor copiilor. Eu cand aud nu numai profesorii dar si parinti care blameaza copii ca fiind puturosi, prosti, nesarguinciosi si tot felul de astfel de „aprecieri” sunt plina de revolta pentru ca de multe ori copii inteligenti datorita sistemului educational sunt frustrati si ajung sa faca depresii din cauza scolii. Apoi repetarea idei ca am venit din neant si ne ducem in neant poate „da roade” in mintea unui adolescent nedorite chiar fatale. Au fost copii care datorita unor nereusite scolare s-au sinucis.

    • Aici in America circula un citat: Scolile de stat au esuat numai daca crezi ca rolul lor este sa educe copiii

      Daca intelegem ca rolul scolii nu este ca sa ne educe copiii, ci sa-i indoctrineze, atunci incetam sa mai avem pretentii si asteptari de scolile de stat. Este trist ce se intimpla, dar schimbarea este aproape imposibila.

  3. Prin clasa a V-a, parintii mei au devenit pur si simplu depasiti de orice ar fi insemnat educatie scolara.

    Argumentele pe care le prezentati aici sunt de fapt centrate pe educatie religioasa. Nu consider imperioasa prezenta la orele de chimie, fizica, matematica, logica, nici chiar biologie (evolutionismul este o parte mica a biologiei), istorie etc. a elementelor religioase. Este imporatant si oportuna educatia religioasa in scoli. Dezinteresul se datoreaza, insa, parintilor si mediului familial, nu a profesorilor si a curiculei.

    Daca as fi invatat fizica si matematica de la parintii mei, nu as fi ajuns cu siguranta sa fac facultatea de Fizica, si nici nu as fi inteles-o suficient de bine pentru a fi in stare sa resping, cel putin pentru mine insumi, evolutionismul si teoriile gen big bang.

    De fapt, acuzati sistemul public de invatamant de esecul parintilor, crestini si necrestini deopotriva. Faptul ca cineva crede in Dumnezeu si citeste Sfanta Scriptura nu il absolva sau nu il fereste de erori elementare de logica, de incultura, de ignoranta, vinovata sau nu.

    Parintii sunt datori sa insufle copiilor dragostea lui Hristos, si forta de a intelege si a rezista in fata ispitelor lumii. Daca ne scoatem copii din lume, vor fi necaliti in momentul in care vor trebui sa stea pe picioarele lor. Ne vor cere jumatate de mostenire si vor pleca.

    Daca copiii nostri vor fi foarte diferiti de ceilalti, vor fi urati si asta ii va strivi, fiindca nu au credinta destul de puternica pentru a accepta martiriul persecutiei. Cati copii din familiile crestine, de orice confesiune, nu se revolta impotriva parintilor si a stilului de viata impus de acestia?

    In ultima instanta, scoala acasa este doar pentru parintii intelectuali, suficient de pregatiti pentru a cuprinde multe domenii si, foarte important, timp si talent pedegogic. Altfel ne distrugem copiii, educatia si sufletul lor.

    • Faceti multe presupozitii pentru ca nu stiti adevarul sau pentru ca nu sinteti destul de informat. De aceea trec peste toate jignirile si voi incerca sa raspund atita cit stiu.

      Nu exista educatie neutra. Orice educatie este religioasa, fie ea crestina, umanista sau budista. Apoi, academicele sint doar o parte din educatia unui copil. Asa cum o lingura, furculita si un cutit nu se pot numi prinz/cina, tot asa nici cunostinte in matematica, fizica, etc nu se numeste o educatie. Acestea sint unelte in a ne cunoste Creatorul. Ioan 17:3.

      Vina nu apartine cuiva anumit, cred ca este a societatii. Atunci cind fiecare institutie nu-si cunoaste atributiile, totul devine un haos. Dumnezeu a dat statului un anumit rol, bisericii un anumit rol, iar parintilor un rol. Acela de a educa copiii apartine parintilor. Statul, insa, din dorinta de control, a preluat indatoririle parintilor si a inceput sa „educe” copiii, uzurpind astfel autoritatea parintilor. Dupa atitea generatii carora li s-a spus ca statul se va ocupa de educatia copiilor lor, parintii au devenit dezinteresati. Biserica a esuat in a-si invata enoriasii care le sint responsabilitatile.

      Dimpotriva, eu cred ca daca ne tinem copiii acasa si ii crestem in invatatura adevarata, ei vor putea sa stea tari in fata ideologiilor pagine din facultate si mai tirziu din viata. Domnul Isus a trimis adulti in lume, ca sa propovaduiasca Cuvintul, nu copii, si numai dupa ce i-a instruit 3 ani. Nimeni nu pune rasadurile in gradina pina nu sint destul de mature ca sa faca fata conditiilor de afara.

      Ca si crestini, trebuie sa fim deosebiti de lume, iar Domnul Isus ne-a spus ca o sa fim uriti in acesta lume, dar nu pentru ca ne educam copiii acasa, ci penrtu ca sintem ai Lui.

      In ultima instanta, atunci cind Dumnezeu a dat familiei responsabilitatea sa-si invete copiii, nu a spus ca o face in functie de pregatirea intelectuala a parintilor. Apoi spui ca scoala publica nu este buna, pentru ca nu este in stare sa educe copiii, care atunci cind devin parinti nu stiu sa isi invete proprii copii. Adica daca scoala m-a invatat cum sa rezolv o ecuatie simpla, oare nu inseamna ca o sa stiu sa arat si altora cum se poate rezolva? Daca parintii nu stiu, este pentru ca scoala a esuat in a-i invata.

      Apoi, daca parintii stiu sa citeasca, nu se pot informa de materiile necesare? Sau nu se pot intelege cu alti parinti care stiu? Sau nu pot plati profesori sa-i invete? Sa spui ca Dumnezeu nu a stiut ce a facut cind a dat parintilor responsabilitatea de a-i educa este mare lucru.

      Citi copii distrusi pentru ca au fost educati acasa ati vazut?

      • Va rog sa nu treceti peste jigniri, ci sa mi le punctati fiindca, va garantez, au fost fara intentie. Sper insa sa nu va fi jignit doar fiindca mi-am exprimat o parere contrara.

        Nu imi este clar ce intelegeti prin educatie. Este un termen foarte larg, care merge de la educatie religioasa, de credinta, teologica, si pana la reguli de politete. Scolile au, si incearca sa impuna, si reguli de buna purtare, respect pentru profesori si colegi, etc. Dar cel mai important rol este acela de a preda informatii, informatii pe care parintii nu le detin.

        Sfanta Scriptura nu indeamna omul sa faca chimie, fizica, matematica sau orice alta stiinta. Daca omul s-ar ocupa strict de mantuirea sufletului sau si de cunoasterea lui Dumnezeu, aceste stiinte nici nu ar exista ca atare. Ele sunt rodul derapajului secular, dar nu putem razbate si apara Adevarul fara a cunoaste aceste stiinte.

        Copiii sunt persoane unice, diferite de parintii lor ca si capabilitati. Se nasc intelectuali de marca din parinti foarte simpli, si invers. Nu exista o regula.

        In vremurile biblice, la inceputurile matematicii si ale fizicii, ecuatiile erau simple (desi nu atat de simple pe cat ar parea). Astazi nu mai sunt. Nu oricine poate digera calculul integral si chimia organica. Solutia propusa de dumneavoastra este de fapt o scoala particulara, formata fie de mai multi parinti sau din profesori ‘de profesie’.

        „Citi copii distrusi pentru ca au fost educati acasa ati vazut?” Nu asta am vrut sa spun. Cred ca ati citit comentariul meu pe un ton prea personal. M-am referit la educatie primita de la parinti in general. Copii din familii crestine care nu adopta stilul de viata crestin fiindca nu le-a fost predat corespunzator.

        Nu sunt impotriva homeschooling-ului. Consider insa care are la fel de multe sanse sa esueze ca si invatamantul public. Daca un parinte este in stare sa isi educe copilul cum trebuie, o va face in pofida faptului ca copilul merge la o scoala public viciata.

        Nu cunosc niciun copil educat acasa. Dar cunosc o multime de familii crestine cu copii frumosi si bine crescuti, dati la scoli publice.

      • Si mai ganditi-va la un aspect, legat de educatia crestina.

        „Ca si crestini, trebuie sa fim deosebiti de lume, iar Domnul Isus ne-a spus ca o sa fim uriti in acesta lume, dar nu pentru ca ne educam copiii acasa, ci penrtu ca sintem ai Lui.”

        Dar in acelasi timp ne-a avertizat ca se vor arata multi Hristosi mincinosi care ii vor ademeni pe pe unii si pe altii.

        Cate confesiuni crestine sunt, atatea ‘educatii potrivit Bibliei’ exista. Parintii crestini, din diferite confesiuni, isi vor educa copii cum stiu mai bine: unii catolic, altii protestant, ortodox, altii neoprotestant, baptist, adventist, penticostal, si toate celelalte.

        Si daca nici macar apartenenta la confesiunea adevaratului Hristos nu reprezinta o certitudine in ceea ce priveste educatia corespunzatoare, ce mai putem spune despre confesiunile mai putin adevarate?

        Home/public schooling mi se pare astfel o falsa problema. Problema este adevarata dragoste de Hristos si discernamantul. In lumina care trebuie sa straluceasca din faptele noastre bune pentru ca copii nostri sa vada si laude pe Dumnezeu si sa aleaga credinta si nu caile lumii.

        Am copil la scoala, dar nu de scoala mi-e teama ci de incapacitatea mea de a-l pregati cum trebuie pentru viata in Hristos.

    • Eu cred ca inceputurile sistemului de invatasmant nu au fost rau intentionate si au avut un efect benefic chiar si cand am facut eu scoala in urma cu treizeci de ani scoala mai avea ceva bun , deoarece intr-adevar puteai acumula atat de la profesori cat si din carti cunostinte utile fiind explicate intr-un mod accesibil. Dar acum totul s-a schimbat in mod acelerat si dezastruos dupa revolutie. Am traversat cu doi copii scoala zilelor noastre si mai am inca trei ani cu unul din ei, si e ceva infiorator de degradant ce se intampla. Incepand de la programa scolara, manuale, calitatea profesorilor si abordarea stilului de invatamant totul s-a deteriorat in mod vizibil. Nu mi se pare corect sa fie blamati parintii si elevii pentru ca scoala functioneaza dupa niste principii aberante si evolutioniste. Deseori am auzit ca copii zilelor noastre sunt mai altfel ca au „evoluat” si de aceea pot inmagazina mai multe informatii. Total gresit copii au aceasi capacitate cu care ne-a inzestrat Dumnezeu pe fiecare doar ca accesul la informatii este mai mare. Pe vremea cand am facut eu scoala elevii intelegeau din clasa si fiindca materiile nu erau asa de stufoase si complexe , majoritatea la sfarsitul anilor de studiu ramanea cu ceva, Sa nu uitam ca scoala romaneasca era recunoscuta pentru succesul ei. Meditatii nu se faceau decat de cei care sustineau examene la facultati cu candidati multi , iar notele de intrare la o facultate erau foarte mari . Se vehiculeaza mult ca parintii si copii sunt de vina. De ce sunt de vina? Eu trimit copilul la scoala sa fie invatat si sa i se explice. De ce trebuie sa fac eu acasa si sa-i mai explic, de ce trebuie sa memoreze atatea notiuni la nivel de facultate in liceu. De ce sa platesc meditatori daca exista aceasta scoala? Doar ca la scoala sa fie verificati?. Atunci de ce sa nu avem optiunea de a invata cu ei acasa , sa nu mai piarda timpul inutil la orele de curs si sa se prezinte doar la niste examene.? Domnule Cristian de ce credeti dumneavoastra ca e normal ca sa se faca meditatii daca exista sistemul de invatamant, si nu e normal sa facem acelasi lucru fara frecventarea sistemului de invatamant doar prin sustinerea unor examene? Personal eu cred ca multi profesori din zilele de azi au o atitudine jignitoare la adresa copiilor, ore neinteresante si de aici si atitudinea copiilor de revolta si neascultare. Sa nu mai vorbim de profesorii care incercand sa obtina venituri in plus ameninta copiii cu corijenta . Sunt si profesori deosebiti care isi fac cu daruire meseria dar din pacate au ramas foarte putini dintre acestia.
      Sincer astept ca si al doilea copil sa termine scoala. Ma simnt ca un soldat care asteapta la eliberarea din stagiul militar…

      • Asa este, este foarte trist ca ne trimitem copiii la scoala ca sa invete iar profesorii nu isi fac meseria. Si tot ei se pling ca parintii nu fac destul.

  4. Stiu ca au fost fara intentie, de aceea am spus ca ceea ce ati spus a fost din cauza neinformarii.

    Ceea ce ati intrebat este esenta discutiei: ce inteleg prin educatie?

    Regula intr-o dezbatere este ca acela care defineste, cistiga. Ce inseamna ca un copil sa fie educat? Cine are dreptul sa aleaga un standard? Biblic vorbind, parintii au responsabilitatea de a-si educa copiii. Eu nu sint dispusa sa cedez definitia de „educatie” statului ori unui grup de „experti”. Statul impune standarde cu scopul ingineriei sociale, pentru a transforma copiii nostri intr-un produs care sa indeplineasca standardele statului, nu visurile copilului sau planurile lui Dumnezeu.

    Scriptura nu ne indeamna sa ne facem linguri si furculite, dar ne spune ce si cum sa mincam. Studierea chimiei, fizicii, astronomiei, a inceput cu oameni cu frica de Dumnezeu. Ei au plecat de la principiul ca exista Dumnezeu si si-au continuat astfel cercetarile.

    Nu poti separa academicele de Cuvint. De exemplu, o persoana poate sa invete sa aiba grija de bolnavi si sa fie stapin pe toate tehnicile surgicale. Dar educatia persoanei este incompleta. Va fi completa doar atunci cind va sti ca instrumentele medicale nu sint folosite niciodata pentru a lua viata unui copil nenascut care are acelasi drept la viata ca si cel care le foloseste. Un student educat cu adevarat le va cunoste pe ambele.

    Parintii nu isi educa copiii asa cum trebuie pentru ca statul i-a convins ca nu sint destul de educati pentru a face acest lucru si ca trebuie sa lase totul pe seama statului. Biserica greseste ca nu echipeaza parintii ca sa-si preia responsabilitatile in serios.

    Cind spun ca decizia despre educatie depinde de parinti ma refer la toate solutiile posibile. Homeschooling-ul nu inseamna ca pina la 18 ani copilul nu iasa din casa. Inseamna ca parintele decide ce sa invete si cum sa invete copilul. Un parinte ateu are tot atita drept ca sa-si invete copiii cit are un parinte hindus sau crestin. Daca un parinte poate sa predea materiile pina sfirsitul liceului, cinste lui. Daca sint parinti (ca mine) care nu stiu toate materiile, ei pot cauta ajutor, fie in alt parinte care are facultate pentru asa ceva, ori poate plati tutori. Diferenta este ca parintii sint in control a ceea ce invata copilul. De exemplu, fizica de cl XII ma depaseste, fizica care am gasit-o vine din perspectiva crestina, recomandata de oameni de incredere. Am cautat profesor care sa predea aceasta fizica fetei mele. Nu platesc tutor pentru a preda ce fizica doreste el sau care sa vina dintr-o perspectiva cu care nu sint de acord, ci acel profesor va preda fizica aprobata de mine. In acest caz, eu imi indeplinesc responsabilitatea ca copiii mei sa fie crescuti in frica de Domnul.

    Orice lucru pe acest pamint are sanse sa esueze pentru ca nimic nu este perfect. Insa este dovedit ca un parinte care isi ia in serios responsabilitatile are mai putine sanse sa-si vada copiii drogati in santuri. Sa zicem ca exista scoli publice perfecte, cu cei mai buni profesori din lume, cu conditiile cele mai bune din lume, unde elevii sint toti olimpici mondiali. Asta nu inseamna ca parintii nu mai sint responsabili pentru educatia copiilor lor. Sint 2 lucruri diferite.

    In educatie, libertatea are succes; robia nu. Unii oameni sint ok sub robie. Unii chiar prospera. Unii ramin cu doar citeva zgirieturi. Altii se vindeca mai repede. Mult mai multi nu se vor recupera niciodata. O societate sanatoasa nu poate trai in robie. Cind renunti la responsabilitatile proprii si le abandonezi unui guvern/stat, nu te mai poti numi un om liber. Statul nu are nici o autoritate asupra mintii oamenilor. Libertatea intelectuala include dreptul la alegerea ideilor.

  5. Homeschooling/public nu este o falsa problema. Educatia acasa este acelasi fel de responsabilitate ca si hranirea acasa sau imbracarea acasa. Natura ne invata ca copiii sint nascuti de parintii lor si nu de biserica, de stat sau de ministerul (ne)educatiei. Natura imprima parintilor responsabilitatea de a ingriji, hrani, imbraca si in general de a educa proprii copii. Aceasta obligatie universala a parintilor este inascuta in relatia parinte-copil, o relatie care este creata in conformitate cu legile naturii si ale lui Dumnezeu.

    Dumnezeu da tuturor parintilor, religiosi sau nu, acesta libertate, un drept inalienabil de a nu fi perturbati de oricine care urmareste sa reglementeze si sa preia controlul asupra acestui drept. Parintele, nu statul, are autoritatea, puterea si dreptul de a-si educa copiii.

    Cum putem educa un copil pentru viata pentru Hristos cind 6-8 10 ore pe zi invata ca nu exista Dumnezeu, ori daca exista nu merita slava noastra, ca statul stie mai bine decit parintii (parintii sint incompetenti), ca e ok sa furi si cele 9 motive de mai sus?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s