Care este diferenta?

Asa cum poate multi dintre noi facem, dam click pe un link, care ne duce la altul, care ne duce la altul…si dupa 2 ore ne dam seama ca unde am ajuns difera de unde am plecat. Asa ca, din una in alta, am gasit niste informatii tare interesante pe wikipedia.org. Ce credeti ca s-a schimbat de atunci si cum este astazi?

Învățământul

O atenție specială a fost acordată reorganizării până la dezorganizare a învățământului, aproape toate progresele perioadei precedente fiind anulate. Legea educației din 1978 a introdus principiul drag președintelui al îmbinării învățământului cu producția, alungând practic din școli multe discipline și punând liceele și facultățile sub tutela unor uzine și dându-le planuri de producție. Din punct de vedere practic rezultatele acestei legături dintre învățământ și producție sunt neglijabile, greutățile uzinelor tutelare făcând de cele mai multe ori activitatea productivă a școlilor și facultăților irelevantă pentru economia națională. Învățământul a ajuns o instituție de pe băncile căreia elevii și studenții ies cu o formație intelectuală redusă în multe domenii de activitate. Numărul studenților era în continuă scădere. A fost reintrodusă obligativitatea prezentării unei recomandări din partea UTC pentru intrarea în facultățile de științe sociale. Cadrele didactice au fost epurate începând din anul 1974 când președintele țării a declarat că „nu poate lucra în învățământul superior acela care se sustrage de la activitatea de educare a tinerei generații în spiritul concepției marxist-leniniste, al programului partidului nostru”. De atunci această poziție a fost extinsă la învățământul de toate gradele. Din 1975, admiterea la doctorat nu s-a mai putut face decât cu aprobarea comitetului municipal de partid, această autoritate fiind transferată ulterior unei comisii speciale a Comitetului Central. Clasa conducătoare era hotărâtă să îngăduie accesul la învățământul superior numai persoanelor care i se păreau de încredere și pe care nădăjduia să le poată controla

Aici.

Dupa o vizita prin China, Coreea de Nord, Mongolia si Vietnam in 1971, Ceausescu a tinut un discurs in care a facut 17 „propuneri” care urmau sa duca Romania pe calea Coreei de Nord si a celorlalte state comuniste vizitate. Citez:

O sarcină esențială a muncii politico-educative desfășurate de partidul nostru este educarea tuturor celor ce muncesc în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nețărmurit față de patrie, al hotărîrii de a nu precupeți nimic pentru apărarea cuceririlor noastre revoluționare, a independenței și suveranității țării, pentru întărirea și înflorirea continuă a României socialiste.

6. — Va trebui intensificată activitatea educativă și de pregătire politică în școli și facultăți. În acest scop, Ministerul Învățămîntului va lua măsuri de îmbunătățire a planurilor și programelor de învățămînt, acordînd atenție deosebită îmbunătățirii predării științelor sociale. Va trebui ridicat spiritul de răspundere și rolul cadrelor didactice în formarea politico-ideologică a elevilor și studenților. Se vor lua măsuri pentru întărirea direcțiilor educative din Ministerul Învățămîntului, asigurîndu-se încadrarea acestora cu activiști de partid, îndrumarea lor nemijlocită din partea Secției de Propagandă a C.C. al P.C.R. Secretariatul C.C. al P.C.R., birourile comitetelor județene și orășenești de partid răspund de îndrumarea întregii activități politice din școli și facultăți, de conținutul predării științelor sociale. Planurile de învățămînt și programele științelor sociale vor fi aprobate de Secretariatul C.C. al P.C.R. O treime din programele cursurilor de vară de pregătire a cadrelor didactice va fi dedicată informării politice și dezbaterilor pe probleme ideologice și educative.

Va fi lărgită și intensificată propaganda ateistă, organizarea acțiunilor de masă pentru combaterea misticismului, a concepțiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei noastre materialist-dialectice.

Aici.

Ce ziceti, exista vreo diferenta in ceea ce se intimpla azi in societate si ceea ce a „propus” Ceausescu in 1971? Poate ca difera cuvintele, ideologia, insa, este cam la fel.

..

121 de gânduri despre „Care este diferenta?

  1. Evident ca este o diferenta imensa ! In ’71 PCR-istii puteau manca rahat pana le venea boala pe ei referitor la dragostea fata de Secretarul general al Partidului ,Tov. Nicolae Ceausescu si a iubitei sale sotii , savant de renume mondial { apropo , prima recunoastere a lui Ceausescu Nicolae si a sotiei sale Elena ca Doctor Honnoris Caussa a venit din partea ” Maretei Natiuni Americane ” , NYU recunoscandu-le in acest fel ” meritele ” celor doi in chiar acel an ….1971 !!!!!!! } , academician , doctor , inginer , mama devotata si luptator comunist neinfricat ; oamenii chiar n-aveau timp d e asa ceva : TOTI MUNCEAM { pe atunci era o gluma proasta sa spuna cineva ca …nu gaseste d e munca ! }, TOTI AVEAM PAINE PE MASA , plus faptul ca …unii dintre noi chiar aveam o oarece senzatie d e libertate , de democratie { fireste pana dadeai cu capul d e ….pragul usii din cauza unui picior dat in spate d e catre un securist mai zelos }, si chiar credeam ca…traim foarte bine avand aceste ” ingrediente ” . Tineretul { adica si eu , ca pe atunci abia inplinisem 18 ani si ” imi repoartizase partidul locuinta ” } se distra , ascultand in special muzica occidentala nu numai la ” Vocea Americii ” sau la ” Europa Libera ” dar si la Radio Bruxeless sau Radio Roma sau Radio Monte Carlo sau mergea la dans { fie la Atlantic Bar fie la Melody Bar fie la alte baruri ce aveau program pana dimineata la 4 } sambata si duminica ” spargand ” cu aceste ocazii cam echivalentul a 30-50 de Dollari americani intr-o seara fara probleme , deoarece peste doua saptamani venea din nou OBLIGATORIU salariul , rasplata muncii , rasplata faptului ca erai un fel d e sclav . Cele mai mari salarii le aveau pe atunci minerii . Daca un miner ridica mai putin de 20.000 de lei lunar….iesea cu scantei iar cel care facuse gresala sa-i dea mai putin risca sa ajunga in locul lui …asta in cel mai bun caz ! NIMENI N-AVEA GRIJA ZILEI DE …A DOUA ZI , NIMENI NU-SI FACEA PROBLEME CA …SALARIUL VA INTARZIA ….SI LUNA RESPECTIVA SAU NU VA FI DAT DE LOC ….asa cum s e intampla azi . Iar cei din ” clasa politica ” de atunci , membrii simpli de partid , sau din CPEx , intelectuali , militari { d e la sergent major la general } chiar si securisti daca faceau treaba , erau laudati , decorati { adica le erau recunoscute meritele si erau respectati si public ca atare } iar cine gresea , mai ales din astia cu big ball’s in cel mai fericit caz se puteau astepta sa fie retrogradati sau chiar zburati din functiile respective d e und e puteau hotara soarta oamenilor traitori aici in Romania . Maghiarii { romanii de etnie maghiara } mai spuneau ei in particular cate ceva despre viitoarele pasapoarte d e care vom avea nevoie noi romanii pentru a putea trece Carpatii insa…instantaneu te avertizau ca …facu-se-ra o gluma si …fireste trebuia luata ca atare eventual trecuta sub tacere iar indiferent und e mergeai , la Gheorghien sau la Bistrita -Nasaud se vorbea ROMANESTE fara sa fie obligatoriu ca cineva sa vorbeasca sau sa inteleaga ungureste in ROMANIA . Nu stiu daca chiar din ’78 insa mi-aduc aminte ca prin ’70 deja era invatamant obligatoriu d e 10 ani iar tot atunci se infiintasera si liceele industriale ce complectau Scolile Profesionale si inpreuna aceste scoteau viitorii meseriasi ce trebuiau sa produca pe tarlaua muncii .Era oare rau ca …elevul de scoala profesionala aveau o bursa echivalenta cu salariul minim pe economie din Romania ? Adica timp d e doi sau trei ani….beneficiau d e aceasta bursa iar ei trebuiau doar sa deprinda meseria pentru care optasera . Era rau te intreb ? Era rau ca familia beneficia de o alocatie pentru copii de incepea de la 150 d e lei si crestea proportional pentru fiecare urmator dintre copii ? La nivelul acelui an cu 150 de lei puteai inbraca un copil pentru scoala , sau ai puteai lua caiete si alte rechizite sa-i ajunga …un trimestru ! Cu 150 de lei puteai cumpara ….chiar nu mai intru in amanunte ca ma enerveaza asta deoarece chiar este vorba despre tineretea mea !!! Azi ? Azi s e mananca cacat pe toate drumurile d e catre niste oameni ce-si spun ” elite ” , ce se numesc ” clasa politica ” , azi ,cei care ” ieri ” ne vorbeau despre „cel mai iubit dintre pamanteni ” ….tov . Nicolae Ceausescu si ne tineau asa numitele lectii politico – ideologice , cei c e ne indemnau sa depasim planul si sa ” facem cincinalul in…doi ani si jumatate ” au devenit …. ce au devenit dovedindu-ne ca erau exact asa cum ai percepusem de fapt , adica niste impostori , niste escroci . Tot ei au devalizat aceasta tara vanzand-o drept fier vechi … la fier vechi , cui a avut grije sa vina aici vorbind engleza si fluturand ostentativ dollari . Ei ingroapa si cultura , distrug ceea ce a insemnat vreodata ” scoala romaneasca ” fara s a le pese d e faptul ca …refacerea acesteia poate insemna …cateva generatii . Ei …au principiul ” carpe diem ” si…” dupa noi potopul ” deoarece doar banul conteaza si o pozitie cat mai sus in societatea lor in rest …In ’71 muncitorul era respectat , azi muncitorul { care-o mai fi , care-o mai avea d e munca , a ajuns din om liber o sluga murdara , un sclav , un tip mai apropiat de stadiul d e robot decat de stadiul de om , azi muncitorul { indiferent d e varsta , d e experienta , d e scoala pe care o are } traieste cu sabia lui Damocles deasupra capului sau si mai ales a familiei sale …care are inca familie , deoarece cate familii destramate s-au contabilizat in acesti 23 de ani d e ” democratie ” , „de libertate ” , de „economie d e piata ” …de capitalism…ma mir ca inca ne putem numii popor , ma mir ca inca ne putem numii crestini ! Iarta-ma pentru ” nuvela ” pe care ti-am tastat-o dar….trebuia sa ma descarc si eu undeva , iar postarea ta chiar constituia o imensa provocare , mai ales pentru unul ca mine , care am fost obligat sa muncesc o viata { adica aproape 40 d e ani } pentru ca sa aibe ” elitele ” , „clasa politica ” , „oamenii d e afaceri ” d e azi ce …distruge , pentru propasirea lor ca mari industriasi , ca mari money man’s pentru ca ei si familiile lor sa poata traii ca-n sanul lui Avram fara sa le pese de …cei cei ce …chiar au crezut in ei si-n vorbele lor de claca cu care au inbrobodit din 11 Iunie 1948 incoace acest popor nenorocit . Ferice d e tine doamna si sora in Domnul ca te-ai carat dracului tocmai in America si ai scapat d e grija si nervii pe care m-i fac eu si altii ca mine ce am ramas { c a n-am avut incotro } , in tara asta de cacat condusa de hotii hotilor , si ticalosii ticalosilor deoarece eu cred ca nici macar Al Capone sau Dillinger n-au fost mai ticalosi si mai criminali decat astia !!! Inca o data iertare-ti cer pentru cat ti-am tastat si…..acelasi respect in continuare pentru dumneata si familia dumitale ! 😉

    • Eu nu am vorbit despre absolt tot ce s-a intimplat in comunismul lui Ceasescu, comparat cu azi. Normal ca este o diferenta.

      Asa cum stii, eu am o slabiciune cind vine vorba despre educatie, pentru ca eu consider o crima transformarea mintilor copiilor dupa modelul dorit de stat. Citatele date mai sus arata metoda de indoctrinare in spiritul comunist. Eu am intrebat, uitindu-ne la metodele de atunci, oare vedem aceeasi asemanare? Oare nu realizam ca ceea ce face AZI ministerul educatiei se aseamana tare mult cu ce s-a facut atunci? Daca spunem ca vrem libertate, educatie…de ce nu schimbam metodele comuniste de atunci? De ce le mentinem?

      • Daca Ministerul Invatamantului si ministrul respectiv ar face pentru educatia copiilor , a tineretului in general ,macar jumatate din cat au facut comunistii…chiar n-ar fi rau . Ma refer strict la seriozitatea cu care era privita educatia { in general , nu neaaparat cea comunista } pana in ’89 . Este adevarat ca la un moment dat cineva si-a bagat coada si….s-a dat o directiva la nivelul Ministerului Invatamantului unde …se spunea clar ca NU TREBUIE SA MAI EXISTE REPETENTI IN ROMANIA !!! Ce dumneata chiar crezi ca Ceausescu facea ziua tot ce visa noaptea ? Avea suficienti linge blide pe langa el care-l manevrau fara ca fraierul sa s e prinda si-l faceau pana la urma sa creada ca ideea sugerata de ” cineva ” este a lui .Este foarte adevarat ….profesorii au avut grije ca totusi , acesti copii ce nu reuseau din diferite motive , sa ajunga la acelasi nivel de educatie , cu colegii lor , sa nu fie orientati catre licee ci spre scoli profesionale , unde acestia deveneau ca le placea sau nu , niste meseriasi incipienti , iar unii deveneau meseriasi adevarati ! De ce astia de azi mentin acele metode { unde ai vazut dumneata ca acele metode sant mentinute , da-mi rogu-te un exemplu } , este doar pentru faptul ca asa cum am mai spus mai nu stiu cand …fiecare ministru si echipa ce-l inconjoara , FIIND PUSI DOAR PE CRITERII STRICT POLITICE IN POSTUL RESPECTIV SI CU RARE EXCEPTII NEAVAND NIMIC COMUN CU INVATAMANTUL , CU EDUCATIA ,au dorit cu totdinadinsul ca macar sa-si lase ” amprenta ” asupra invatamantului , sa ramana si numele lor in istoria invatamantului romanesc, si nu intotdeauna , de fapt chiar de loc aceasta ” amprenta ” lasata asupra invatamantului din Romania a fost de cel mai bun augur , ba chiar dimpotriva . Chiar daca au fost si oameni din sistem { gen Ecaterina Andronescu } si tot degeaba , deoarece ea era nevoita sa implementeze un program impus de partidul ce-o propusese si o sustinuse in obtinerea acelui post de ministru . Azi a inceput nepoata mea scoala in clasa I -a . Sunt foarte curios daca si acum ca si in alte ocazii dupa ’89 voi fi nevoit sa ma razboiesc cu profesorii , cu directorul scolii respective sau chiar cu ministerul , pentru ca la religie , materie obligatorie in Romania stat laic , sa invete religia predata d e un pastor neoprotestant in loc sa-i fie predata aceasta materie de un popa oarecare . De regula am castigat intotdeauna aceste dispute insa acum am inbatranit si ….chiar nu mai am forta si rabdarea necesara . Matale si copii matale santeti linistiti c cu homescool ala dar aici in Romania din pacate …treaba este asa cum vedeti si singurica ca este !

      • Asa cum se vede in citate, comunistii nu au fost interesati de educatie, ci de indoctrinare.

        Vrei exemple? Nu se mentine „activitatea de educare a tinerei generatii in spiritul conceptiei marxist-leniniste”??

        Nu se educa ca trebuie sa se munceasca pentru „binele patriei”?

        Cine decide „planurile de invatamint”?? Statul sau parintele?

  2. Gresesti stimata doamna si sora in Domnul , amarnic gresesti . Daca te interesezi vei vedea ca pe timpul comunistilor nu mai existau analfabeti , asta spre d eosebire de azi in capitalismul romanesc . Daca te vei interesa vei descoperii ca pe timpul comunistilor , romanii citeau mai mult decat americanii si ca atare aveau si mai multa cultura plus educatie pentru ca sti si singura ca educatia si cultura merg mana in mana indisolubil legate , desii fiecare in parte reprezinta altceva . Citeau literatura clasica , citeau din autori clasici autohtoni si din pantheonul culturii universale , infinit mai mult decat americanii . Asta spre deosebire de zilele noastre cand predomina analfabetismul , anticultura si nepasarea fata d e cuvantul scris plus lipsa d e educatie inclusiv educatie familiala fata d e care s e manifesta multa reticenta . Pe timpul comunistilor { ai sa razi dar…acesta-i adevarul } scolile generale si liceele din Romania urmau regulile trasate cu mult inainte sa apara comunistii , de catre intemeietorul invatamantului romanesc : Spiru Haret ! Pe timpul comunistilor cine termina liceul sa fi sigura ca avea cultura generala suficienta cat sa dea pe spate orice american la acest capitol . Pe timpul comunistilor cine lua un examen de bacalaureat….puteai fi sigur ca ala chiar invatase in liceu si ca atare ca va fi un student bun la orice facultate ar fi aplicat !!! Parerea mea e ca { si o stiti foarte bine } , statul trebuie sa decida planurile d e invatamant in functie de necesitatile viitoare ale statului respectiv , deoarece un stat , nici un stat nu poate exista fara cultura , fara intelectualitate , fara educatie , sau daca totusi exista asa ceva , atunci in mod sigur este un stat mai mult decat totalitar sau cel putin un stat mafiot ….ca-n Somalia bunaoara ! Asta nu inseamna insa ca imi retrag afirmatiile facute ceva mai sus sau, ca nu-mi pare in continuare rau , ca-n Romania parintii n-au posibilitatea legala sa aplice pentru homeschool ‘s in locul formei de invatamant actual .

    • Nu trebuie sa ma interesez niciunde, am terminat liceul sub comunisti. Si ba da, existau o multime de analfabeti. Romanii citeau mai mult decit americanii? Calitatea conteaza mai mult decit cantitatea. Chiar daca eu nu cred ca romanii citeau mai mult, pentru ca nu multi aveau bani pentru carti si nici nu erau carti de calitate in librarii, eu consider ca literatura (asa cum se da exemplu in citate) a fost literatura de propaganda.

      Imi pare rau, dar eu nu am auzit de aproape nici o carte care in America era arhi-cunoscuta. Chiar si azi ma zbat cu necunostintele mele, cind pentru multi americani sint cunoscute atitea carti si eu trebuie sa tac chitic ca nici nu am auzit de ele.

      Am terminat liveul pe timpul comunistilor si pot sa-ti garantez ca venind aici am realizat ca asa-zisa cultura dovedea ca sint proasta ingramadita. Asa ca nu mai crede balivernele nimanui, ca nu-i adevarat.

      Alt lucru care nu este adevarat este ca credeti ca daca statul nu impune standarde educationale, acea societate va fi inculta si proasta. Asa cum este dovedit in America, exact opusul este adevarat. De cind a intrat statul in educatie, copiii sint tot mai needucati.

      Statul „trebuie” sa decida planurile de invatamint intr-o tara comunista/socialista, nu intr-o tara libera. De unde rezulta clar, Romania nu este o tara libera, ci mentine practicile de propaganda comunista.

      • Unde ai pomenit mataluta analfabeti pe timpul comunistilor in afara unor grupuri de tigani { pardon : RROMI 😉 } pe care de regula nu-i baga nimeni in seama si chiar colectivitatile de invatatori ai eliminau din sistem deoarece , aveau ” educatia ” familiala de asa maniera incat…era mai bine sa-ti vezi de treaba decat sa incerci sa-i alfabetizezi ?Analfabetii din timpul comunistilor puteau foarte lejer sa fie numarati pe degetele unei singura maini desi…am cunoscut o analfabeta care culmea era si tanara } adica in jur d e 19 ani pe atunci in ’90 } dar si aia era si bolnava psihic si…asa cum am spus provenea dintr-o familie de ….rromi ! Nu crezi matale ca ” romanii citeau mai mult pentru ca nu aveau bani pentru carti ” ? 😦 Asta vrea sa fie o gluma rautacioasa ? In orice casa din orice sat cat d e indepartat al Romaniei macar vreo cateva carti aveau oamenii pe care …le tineau la loc d e cinste si culmea le si citeau ,iar daca ” nu aveau bani pentru carti” …pai existau suficiente biblioteci publice { library cum spuneti voi in SUA } mai ales pe vremea aceea spre d eosebire de acum , iar acelea erau de regula pline de oameni ce doreau sa citeasca . Prin ’81 am cunoscut un tip ce era de meserie frezor { adica …prelucrator prin aschiere 😉 , ca sa nu faci vreo confuzie } si care era in stare sa recite din Francoise Villon sau din Charles Beaudelaire { datorita lui am devenit eu un fan al acestor doi poeti francezi } , ore intregi intregi si …nu se mai satura de asta . Cati frezori americani ai cunoscut dumneata , care sa fie in stare sa-ti recite din Beaudeleire , pe bune acum ??? Am cunoscut un tip ce …. muncea pe excavator la o intreprindere de constructii dar….tipul iti putea da citate din opera lui Heinrich Heine sau din Thomas Mann plus alti scriitori clasici romani, la orice ora din zi sau din noapte deoarece , dupa programul de munca , o data ajuns acasa individul mai si citea …ce sa faca si el !? Iar pe astia , i-am cunoscut …cu mult inainte de 1989 . Eu personal fiind un ” produs ” al educatiei comuniste dintre anii ’50-’70 ati pot recita la orice ora fie zi fie noapte , din Bacovia , Minulescu , St.O. Iosif, Arghezi , Eminescu , Cosbuc sau Michelangelo sau Erich Maria Remarque sau din Elisabeth Browning si astia sant doar cativa .Am citit , m-am culturalizat, deoarece NIMENI NU MI-A INTERZIS VREOADATA ACEST LUCRU ….CHIAR PE TIMPUL COMUNISTILOR SI ORICAT D E SARAC ASI FI FOST { in sensul ca n-asi fi avut bani sa-mi cumpar carti } EXISTAU BIBLIOTECI PUBLICE IN ROMANIA ! Spui matale ca ” n-ai auzit d e aproape nici o carte care in America era arhicunoscuta „, pai poate ca ar fi aia scrisa d e Daniel Brown , acea mizerie in care tipul afirma cu subiect si predicat faptul ca …Isus s-a casatorit cu Maria Magdalena si au avut fii si fice ! In Romania exista si azi asa cum existau si pe timpul comunistilor in afara de Biblie suficiente carti arhicunoscute de catre romani …chiar daca generatiile de azi , nu prea mai au nici timp si nici chef sau placere sa mai stea sa se „adape la izvorul cunoasterii ” ! Cat despre faptul ca eu asi crede ca daca ” statul nu impune standarde educationale acea societate va fi inculta si proasta ” ….pai eu n-am afirmat asa ceva niciodata , nicaieri stimata doamna si sora in Domnul ! Eu am spus doar ca : ” statul trebuie s a decida planurile de invatamant in functie de necesitatile viitoare ale statului ” ceea ce-i cu totul si cu totul altceva stimata doamna, si sora in Domnul Isus . Sau mai precis , statul trebuie sa decida daca in viitorul apropiat va avea nevoie de specialisti IT sau de …sapatori de santuri si pe aceasta idee sa-si pregateasca viitorii specialisti in domeniu prin niste programe scolare care sa fie concordante cu aceste NEVOI ALE STATULUI RESPECTIV ! Eu asta am afirmat grosso modo si chiar n-am dorit sa intru in vreo polemica pe tema invatamantului de stat sau privat sau….homescool’s , deoarece consider ca dupa atat timp de cand dumneata ai amabilitatea de a-mi permite sa comentez postarile dumitale , imi cunosti deja ideile si mai ales convingerile . Iar ca incheiere : sant de acord cu dumneata atunci cand afirmi ca ” Romania nu este o tara libera ” { oare a cui o fi vina ….nu cumva si SUA prin reprezentantii ei trimesi aici pe post de ambasadori au vreo parte din aceasta vina ? } dar , nu pot fi de acord cu faptul ca, Romania prin sistemul ei de invatamant ar ” mentine practicile de propaganda comunista ” ! Pentru cine sau pentru ce , ar face aceast lucru si mai ales …qui prodest 😉 ??? Mai exista comunism in Romania , in Europa in general si eu inca n-am aflat ? Nici macar China nu mai este o tara comunista decat in …viziunea unora dar de fapt si de drept China este o mare putere industriala CAPITALISTA !!! Sigur ca da , Coreeea de Nord este o regretabila exceptie …. No offence draga Cristina 😉 !

  3. Am trait si eu intr-un oras si stiu ce fel de „biblioteca” era. Era doar pentru unii, nu pentru toti. Si aceia care puteau imprumuta carti erau pe mai multe categorii. Asa ca cititul a fost cam descurajat, pentru ca altfel oamenii prindeau idei anti-comuniste.

    Nu, de exemplu nu am auzit de Milton Friedman, Adam Smith, Burke, Montesquieu, Locke. Nu am auzit de Skinner, de Hobbes sau de Sir Thomas More.

    Eu nu sint de acord ca statul trebuie sa decida ce specialisti ii trebuie unei tari, pentru ca statul habar nu are ce are nevoie sectorul privat. Apoi, eu refuz sa las ca copiii mei sa fie vazuti de stat ca o marfa la bursa de valori. Acesta este visul socialist, de aia merg treburile asa cum merg.

    Faptul ca nu crezi ca Romania mentine practicile de educatie socialista nu inseamna ca asa e. conform citatelor de mai sus……se aseamana serios de mult.

    Orice tara in care statul decide ce are dreptul sa faca cetateanul nu este una libera, ci una etatista. Unele mai mult, altele mai putin.

    • Despre Milton Fredman sau Adam Smith nici eu n-am auzit pana azi insa scrierile lui Montesquieu sau Sir Thomas More erau prezente in biblioteci , fireste nu in biblioteca de la Cuca Macaii si banuiesc ca nici macar in Poiana lui Iocan nu s e prea citea din Hobbes dar ….la Biblioteca M.Eminescu , G.Cosbuc , M.Sadoveanu sau Biblioteca Centrala Universitara { acestea fiind doar cateva din bibliotecile existente in Bucuresti din cele cateva zeci , iar in orice sat sau comuna cu minim 200 d e suflete exista macar O BIBLIOTECA comunala sau sateasca !!!} ….oare cine le putea ascunde de ochii celor ce doreau sa-i citeasca mai ales ca cel putin Montesquieu nu contravenea prin ideile sale regimului comunist sau nu se prea oboseau aia de la propaganda de partid sa-l citeasca , si ca atare sa incerce sa-l inteleaga opera . Sunt de acord cu dumneata si anume ca : ” nu statul trebuie sa decida ce specialisti ai trebuie unei tari { eu am afirmat-o 😉 } pentru ca”….etc etc . Problema este ca …pana si-n America exista scoli de stat adica scoli unde procesul de invatamant este platit din banii contribuabililor { deoarece nu toata populatia americii este plina d e dollari pentru a-si permite scoli private } si daca statul detine acele scoli…mi s e pare absolut normal ca STATUL SA DECIDA CE SI CUM S E VA INVATA ACOLO IN ACELE SCOLI ! Refuzi sa lasi statul sa-ti trateze copii ca pe o marfa la …bursa de valori , si crezi ca ai inventat roata ? Pai orice parinte refuza asta dar …peste tot statul trateaza cetateanul { deci inclusiv copii , viitorii cetateni si mai ales viitorii contribuabili } ca pe o marfa si …daca vei avea curiozitatea sa-l recitesti pe Sofocle vei descoperii cu uimire ca acesta aducea in discutie chestia asta inca de acum …peste 2000 de ani . Iar pentru a ma referi la finalul dumitale apoteotic …iti pot spune stimata sora in Cristos ca nu exista tara , unde fiind un guvern si deci un STAT , unde exista niste LEGI ce GUVERNEAZA EXISTENTA acelui stat unde omul sa fie liber cu adevarat , libertate deplina poate c-o exista dar….pe lumea cealalta unde toti sant ” egali in drepturi ” si n-au absolut nici o indatorire 😉 !!!

      • Pe vremea lui Ceausescu nu circula informatia liber, de aceea era greu ca sa te informezi. Discutiile nu erau libere, de aceea era greu ca informatiile sa circule. Pentru mine citind din Eminescu sau mai stiu eu cine nu inseamna nimic. Era descurajata gindirea aceea critica care invata omul ceva.

        Nu, nu oricine refuza ca copiii lor sa fie tratati ca la bursa de valori. Si nu, nu cred ca am inventat roata. Daca mai multi parinti si-ar da seama de acest lucru, multe s-ar schimba. Dar complacerea in situatie da voie statului sa faca ce vrea.

      • Uite, spre exemplu, aici:

        „O sarcină esențială a muncii politico-educative desfășurate de partidul nostru este educarea tuturor celor ce muncesc în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nețărmurit față de patrie, al hotărîrii de a nu precupeți nimic pentru apărarea cuceririlor noastre revoluționare, a independenței și suveranității țării, pentru întărirea și înflorirea continuă a României socialiste.”

        Si aici:

        „Va fi lărgită și intensificată propaganda ateistă, organizarea acțiunilor de masă pentru combaterea misticismului, a concepțiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei noastre materialist-dialectice.”

      • Mhm, si nu ni se spune mereu ca școlile trebuie sa pregătească viitorii muncitori ai patriei, care vor plăti taxe pentru viitoarele programe sociale?

        Apoi, nu se face încă propaganda ateista si nu se promovează filozofia materialista?

      • Sa stii ca nu e corect sa blamezi programele sociale din Romania, in conditiile in care Romania, o tara si asa saraca, cheltuieste, ca procent din PIB, cel mai putin pe asa ceva fata de tari precum, spre exemplu Franta sau Germania, care cheltuiesc un procent cu mult mai mare! Adica de ce altii sa poata sa cheltuiasca mai mult pe programe sociale, protejandu-si cetatenii, si Romania nu? Si, in mod sigur, SUA nu va spune niciodata despre Franta ca e o tara comunista, nici despre Germania, indiferent care partid, republican sau democrat, e la Putere. In schimb depre Romania nu s-ar sfii sa spuna ca e o tara comunista. Pentru faptul ca Germania le ia partea rusilor, nu primeste astfel de calificative, nici ca isi indreapta afacerile spre China. Daca ar face Romania asa ceva, imediat ar fi catalogata drept o tara comunista!!

        O mare perfidie!!

      • Nu numai România, ci absolut fiecare tara care oferă programe sociale aluneca pe panta socialista. Procentajul este diferit, dar liberă nu se numește. Conservatorii spun ca Europa este socialista si ca nu vrem ca SUA sa devină la fel. Așa ca este un fapt recunoscut ca Europa a fost si încă este socialista.

      • Asta e o parere totalmente falsa, cum ca existenta programelor sociale e sinonima cu socialismul. O astfel de teorie nu se poate sustine nici teoretic si nici practic. Si apoi e treaba fiecarei tari sa se gospodareasca asa cum stie, asa cum poate mai bine…

      • Un om care gandeste asa, adica punand semnul egal intre socialism si existenta programelor sociale, poate ca are o idee despre ce inseamna programe sociale, dar nu are nicio idee despre ce inseamna socialism.

        In momentul in care vorbim de existenta unui sector privat si de libertate economica nu cred ca mai putem vorbi de socialism, nu?

      • Dupa parerea mea, acolo unde exista proprietate privata, unde ti se da dreptul la libertate economica, unde ai dreptul la libertate de constiinta si libertate de exprimare, democratie, pluripartidism s.a., acolo nu se poate vorbi de socialism, cel putin asa cum a fost el in Romania pe vremea lui Ceausescu, ca faceai referire la Ceausescu in aceasta postare…

        Adica tu ce vrei sa demonstrezi cu toata osardia? Ca acum e ca pe vremea lui Ceausescu si orice argument ti-ar aduce cineva ca nu e asa, tu sa-l negi. Scuze, dar eu intr-o astfel de discutie inutila nu ma bag…

        Insa chestiunea care ma deranjeaza pe mine este ca se aplica dubla masura sau standarde duble in judecarea lucrurilor.

      • Drepturile omului nu depinde de gradul de dezvoltare al unei tari. Drepturile sint universale. Trebuiesc respectate in SUA, Europa sau Africa. Deci de ce ar fi ok ca ele sa fie incalcate doar pentru ca trăiesc intr-o tara mai săracă?

      • In România, proprietatea privată nu este respectata, nu exista libertate economică, dreptul la libertatea constiintei este încălcat, dreptul la libertatea de exprimare este încălcat. Deci? Putem spune ca e socialism?

      • Nu sunt de acord cu ceea ce spui. Daca discutam in astfel de termeni discutia devine inutila si o incheiem. Nu de alta dar concluzia e cat se poate de clara: in Romania nu se respecta nimic. Daca asta e parerea ta, atunci incheiem discutia asta ca nu are rost. Si in definitiv e treaba Romaniei, nu a altcuiva, cum e pe aici!

      • Poți sa îmi arati unde gresesc? Dovezi clare?

        Nu numai in România nu se mai respecta drepturile oamenilor. Cred ca nu mai exista tara unde se face. Dar asta nu înseamnă ca sa acceptam situația.

      • Pai eu pot sa-ți arat ca e corect. Nu doar spun acest lucru. Sa spui „tot e greșit” fără nici o dovada nu schimba nimic. Arata-mi concret. Nu doar afirmatii generale. E greșit pentru ca spui tu ca-i greșit?

      • Nu am chef acuma sa-ti arata concret!! Si apoi daca vrei concret sunt respectate mai bine decat la altii, inclusiv dreptul la proprietate. Insa nu-mi place o discutie in car eoricate exemple ti-as da, tu sa le negi. Imi pare rau, o astfel de discutie nu port.

      • Poți sa o faci mîine. Sau poimiine. Voi fi aici.

        Cind faci o afirmatie, trebuie sa aduci exemple care îți susține poziția ta, nu a mea. Adu-mi dovezi concrete la care eu sa nu am ce sa mai zic. Dar nu exemple cu ceea ce ce ți-ar place tie sa fie, ci cu ceea ce exista deja.

      • Adica dupa tine nu e niciun progres fata de perioada regimului comunist. Eu nu pot fi de acord cu o astfel de idee. De ce nu cauti sa arati si progresele inregistrate de Romania? Ca daca zici ca nu a inregistrat niciun progres, atunci lucrurile sunt clare: discutia e inutila!

      • Insa pe mine ma deranjeaza ca Romania este imediat catalogata, peiorativ, drept comunista sau socialista e cand o tara precum Suedia sau Franta niciodata nu va fi catalogata in acest fel…

        Si atunci stau si ma intreb ce se urmareste cu chestia asta?

      • Eu spun ca toată Europa este socialista. Si probabil țările scandinave mai mult decit e România. Dar eu vreau deloc. Cum a fost SUA înainte de wilson sau FDR.

  4. Europa este sociala iar asta-i altceva stimata Cristina ! Iar daca SUA pe timpul lui FDR n-ar fi avut acele programe sociale unde inclusiv Presedintele sau sotia sa serveau masa pentru dezmostenitii sortii sau cei zdrobiti de efectele crizei America asa cum este azi …n-ar mai fi existat ca superputere deoarece superputerea ei este bazata inclusiv pe faptul ca populatia stie precis ca STATUL NU-I VA LASA LA GREU ASTA SPRE DEOSEBIRE D E ROMANIA !!!

    • Deci programele sociale au facut din America o supra putere? Cum se face ca alte tari din Europa, care cheltuie mai mult pe programe sociale decit America, nu au devenit supraputeri??

      Gresit, populatia SUA nu crede asa ceva, pentru ca a stiut ca nu e treaba statului s-o faca.

  5. Analfabetism exista in Romania in anii ceaustisti. Rapoartele nu erau declarate corect, erau schimbate, dar oamenii de 40-60 ani analfabeti din 1996-2000 erau analfabeti si in anii 1980.
    Intradevar, erau mult mai multe biblioteci publice pe timpul lui Ceausescu (comparand cu romania 2010). Dar pline de carti comuniste, propagandiste. Partea buna ca se lucrau 6 zile pe sapt, curent electric cu limita ( in zona mea, in copilarie) . asa ca de citit mai putin. Eu la 10 ani, primii in mana Maxim Gorki, Puskin, Dostoiecksi ( si astea erau carti bune…). in anii 1980, in librarii se vindeau pachete de 3 carti: 2 erau propaganda comunista – asta nu e cultura.
    Astazi, exista alternative. Aproape in toate tarile din lume exista internet, posibilitatea de citi carti online/comanda de pe net, cine vrea cu adevarat gaseste o solutie, cine nu, baga o scuza.

    As vrea insa sa accentuez niste definitii. Socialismul ia de la cei bogati si da si la cei saraci. Adicalea o tara socialista are taxe din care fac strazi, spitale, scoli, politie etc. de care se pot folosi inclusiv cei saraci, ce ajuta cu mai putine taxe.

    Comunismul e un socialism bolnav. Impune controlul si decizia pt mase, uniformizare, cu propaganda, spalare de creiere, in care un om decidea un flux pe toti oamenii.
    Iar comunismul romanesc a fost atat mai bolnav, ca a dat impresia ca toata lumea care se face ca munceste … Problema este cum a fost pus in practica. Sa controleze cartile, programa, impus oameni sa nu poata depune dosar la facultate ca nu au origine sanatoasa, fortat oamenii sa caute solutii la marginea moralitatii pt supravietuire, furatul de la stat pt supravietuire ( furat care inca se mentine la romanii de 50-60 ani, si cel mai rau si al copiii lor …!!! )

    • Socialismul nu ia de la bogati numai pentru strazi si politie, ceea ce ar fi un lucru normal. Socialismul ia bani de la oameni ca sa ii cheltuie pe ceva in care statul nu ar trebui sa se implice. Spitalele, scolile se pot face in sectorul privat cu mult mai mult succes. Socialismul incalca drepturile omului si asta nu este nicicind o idee buna.

      • eu sunt de alta parere, consider ca scolile trebuie sa fie publice si gratuite pt toti copiii. Nu obligatorii. La fel, scoli de meserii si recalificari asta pt mine e un lucru nemaipomenit ( in Romania nu imi era conceptul familiar, dar in Belgia este, si asta a ajutat orase si zonele miniere sa reinvie – un ex. )
        Politia la fel, trebuie platita din banii publici, dar din banii primariei ( si da, primaria sa o controleze).
        Si spitalele, mie imi convine ca sa platesc impozit mare( progresiv) dar pt asigurarea medicala a fetitei mele numai 10 euro pe luna ( pt ca ma gandesc la familia care are 4 copii, cu mama singura, ce daca isi pierde singurul job, copiii vor ramane cu asigurare medicala si acces la scoala chiar daca mama nu mai plateste impozit).
        Universitatile,nu.
        Asta e parerea mea.
        Socialismul european asa functioneaza – nu am gasit inca o tara in europa care sa functioneze alfel ( deviatiile sunt la scara mica, cam asta e principiul lor).
        Asta e potrivit pt mine, si cred ca de aceea ma simt bine aici.

        Ce nu imi convine este aparatul imens de functionari. Nu stiu daca se poate reduce, si pana unde se pot privatiza anumite servicii publice.

        Da, mi-ar place ca un stat sa functioneze DOAR cu banii veniti din impozitarea firmelor, si TVA, si nu a salariatilor. Dar experienta arata ca nu e posibil ( am impresia ca numai in Arabia Saudita si Quatar, dar acolo economia nu e una sanatoasa, ci e artificiala).

      • Am inteles. Esti de acord ca drepturile omului sa fie incalcate pentru ca sa dea guvernului puterea de decizie. Crezi ca daca guvernul nu face ceva, acel ceva ramine nefacut. Asa este in toata Europa, cum ai spus, cu mici diferente. Ma bucur ca ai gasit o tara in care sa te acomodezi si care sa functioneze dupa plac🙂

        Si eu am gasit🙂 dar astia o distrug.😦

      • uite, eu nu vad ca drepturile omului sunt ingradite in socialismul vestic european. Sunt f. multe solutii, cai – la fel si in Romania.
        Fiecare isi poate gasi locul, oriunde. E nevoie de efort si dinamism, de compromisuri si adaptabilitate, de oportunism si de pus mana pe carte si citit legi si vazut cum se aplica.

        Sa iti dau un exemplu. in Bruxelles, o gravida poate opta sa nasca in spital, sunt spitale semi-private ( costul e 7000 euro, din care asigurarile minime, alea de 10 euro pe luna, acopera cam 2500), sau spital universitar, unde costul e 2500 euro (deci aocpperit complet de asigurari), sau sa nasca acasa asistata de moasa, unde costurile sunt la jumatate, incluzand vizita moasei acasa pt o perioada dupa nastere. Depinde de ea sa gaseasca solutia confortabila ei, dar are si consilierea cadrului medical.

        La fel si cu celelalte servicii.

        Mie mi se pare o libertate f. mare. Tu ai mai studiat – ai mai gasit in alte tari?

        O alta libertate belgiana: pot sa las copilul nevaccinat (pediatra a insistat sa ma gandesc la poliomielita si tetanos, datorita contactelor cu China si Congo, surse de boli.. ).

      • Eu consider salariul meu pentru care am lucrat proprietatea mea privata. Atunci cind sint obligata ca sa platesc scolarizarea altcuiva, mi se incalca dreptul meu la proprietatea mea. Atunci cind sint obligata ca sa platesc tratamentul medical al cuiva, dreptul meu la proprietate privata este incalcat. Atunci cind sint obligata sa platesc alocatia cuiva, sau concediul de maternitate al cuiva, dreptul meu la proprietate privata este incalcat.

        Apoi, libertatea intelectuala include dreptul la alegerea ideilor. Faptul ca statul impune o programa scolara incalca dreptul la libertate intelectuala. Crestinii sint fortati ca sa invete materii din perspectiva ateista, asta este incalcare la libertatea constiintei.

        Astea sint numai citeva din drepturile incalcate. Dar sint unii oameni care nu sint deranjati de asta. Si e ok. Dar sint unii care nu sint de acord cu asta. De ce trebuie ca ei sa fie fortati sa faca la fel?

      • Daca te deranjeaza ca suporti scoala altora, in Belgia exista alternative de platit taxe mai mici. Mie insa imi convine asta, imi garanteaza ca si copilul din familie cu probleme va urma o scoala buna, ca intreaga societate are sanse la o educatie de varf reducand riscul de a ajunge in patura saraca/cu infactionalitate mare. Practic, ce s-a intamplat in Detroit nu se va intampla niciodata in Belgia – datorita educatiei oferita tuturor.

        Programa scoala in Be difera -sunt mai multe tipuri de scoli, minim 4 tipuri (cunoscute de mine), iar in unele scoli ( in 2 am intrat si discutat si citit) pot opta pe diferite variante. Nu stiam ca in America sunteti fortati la invatat materii … la scoala fetei, o scoala catolica ( am optat o scoala catolica in loc de una atee tocmai pt educatia religioasa) exista materii alternative,pt cine nu vrea sa opteze educatia religioasa. La inscriere pot opta, si sunt destul de multi copii cu nume musulmane.

        Cand am inceput sa caut unde sa emigrez, ce m-a deranajat la america a fost obligativitatea vaccinelor ( acum am aflat ca exista si solutii de refuz).

        Pt cei care nu le convine aceste libertati incaltate, pot sa se mute in alt stat. Nu ii forteaza nimeni ss stea acolo, sa sufere, sa bombane si sa promoveze o atmosfera acra in jurul lor…. probabil ca si eu o sa plec din Belgia daca nu imi convine ceva. De ex, am 2 vecini ce pleaca – au argumentat alegerile lor, si le apreciez.

      • Ce se intimpla in Detroit nu este pentru ca exista patura saraca. Este invers. In Detroit exista patura saraca cu infractionalitate mare din cauza coruptiei celor de la putere. Politicile socialiste a dus la ce se intimpla azi in Detroit, nu faptul ca nu li s-a oferit educatie. Pentru ca, dimpotriva, bani pentru educatie au fost oferiti cu duiumul.

        Problema este ca nu-mi convine ca trebuie sa platesc ca altii sa se foloseasca de banii mei. Da, sint de acord ca sa platesc armata, politia, pompierii, pentru ca ei imi apara drepturile. Dar nu sint de acord ca se incalca Constitutia si sint fortata sa platesc pentru educatia, somajul, asigurarea medicala, bonurile de mincare ale altora. Adica copiii mei nu se pot folosi de banii cistigati de mine, dar altii o fac? Cu ce sint ei mai speciali decit copiii mei?

        Iar problema este ca nu am unde sa ma mai mut ca drepturile sa nu-mi fie incalcate. Cei care nu vor ca COnstitutia SUA sa fie aplicata ar trebui sa se mute in Europa sau alte tari socialiste si sa-i lase pe cei care vor sa traiasca liberi in pace. Nu ti se pare corect?

      • @arakelian
        Apropo de ce spuneai: ” Practic, ce s-a intamplat in Detroit nu se va intampla niciodata in Belgia – datorita educatiei oferita tuturor. „, stii ce ma deranjeaza pe mine? Ca despre Belgia (care, ca si Romania, e o tara membra a UE!!) nimeni nu va spune ca e o tara socialista, in schimb despre Romania vor spune toti ca e o tara socialista, ba chiar comunista, ba chiar ca nu are ce sa caute in Europa etc, etc… Pe mine asta ma deranjeaza!! Nu mi se pare deloc corect si articolul Cristinei mi se pare tendentios din acest punct de vedere. Adica Romaniei i se pun tot felul de etichete, pe cand altora, care sunt mai dihai ca noi, nu li se spune nimic, acolo totul e normal, e bine, e cum trebuie a fie.

  6. Ca o concluzie, fiecare sistem, fiecare tara are legile bune noua si rele noua. Nu ne convine, avem obligatia morala sa cautam altul. Credem ca nu e in regula- avem obligatia morala sa luptam sa schimbam.
    Aici, eu multumesc celor care au omorat pe Ceausescu, si mai ales cerlor : astfel eu am avut sansa si libertatea sa aleg ceva potrivit mie.

  7. mie imi place lume acare compara america cu alte tari, fara sa stie ce e in america🙂
    si in america poti naste absolut unde vrei si cum vrei si mai ales cum te tine buzunarul🙂 Chiar cunosc persoane care aunascut acasa.
    NU te obliga nimeni sa vaccinezi copilul, cine spune asta minte cu nerusinare. Io am vaccinat copiii ( nu toate vaccinurile propuse de ei,dar am vaccinat) si de exemplu, am o prietena cu 3 copii care nu a vaccinat absolut deloc.
    Dar lucrurile astea nu fac o tara sa fie socialista sau capitalista….exemplele astea mi se par ca nu-si au rostul la discutie. Cu ce ma incalzeste ca pot naste acasa daca imi sunt incalcate alte drepturi? De ce o persoana care nu-si da copiii la scoala publica , pt ca ii da la privata sau pt ca face homeschool, continua sa plateasca taxa pt scolile publice? Asta e corect? Sa plateasca de 2 ori: si taxa aia si scoala privata?
    Si ceea ce lumea nu pare sa inteleaga nici in ruptul capului, este ca scolile publice NU sunt gratuite!!! Banii aia se iau din taxe si impozite, pe care le platesti dumneata din salarul tau! Deci nu e gratis! La fel si cu asigurarile medicate de stat ”gratuite”. Nici alea nu-s gratis ,ca si pt alea platesti impozite.

    • Trebuie sa recunosti ca arakelian este corecta. Ea recunoaste ca nu o deranjeaza ca sa plateasca pentru programe sociale, in schimbul serviciilor. A recunoscut si ca in SUA programele sociale nu sint destule pentru dorinta ei si a ramas in Europa. Este ceva de admirat. Altii vin in America si asteapta sa li se plateasca welfare, etc. cind asa ceva este neconstitutional.

      • am inteles asta. dar e una ca tu s avrei s aplatesti pt ceva si alta sa plateasca toata lumea…poate ca nu toata lumea vrea asta.
        Sorry daca a iesit ca ma iau de o persoana anume, eu am vorbit in general ( desi da, m-am legat de exemple din discutia asta,ca asta er ala indemina ) . E una ca eu sa vreau sa platesc pt un program social,de la care ma astept sa am beneficii si alta e sa ma astept ca toata lumea sa plateasca pt acestea…
        Ideea ca scolile publice si asigurarea medicala de stat si welfare, etc sunt gratis o are majoriotatea…si nu inteleg ca nimica pe lumea asta nu e gratis.

      • nu numai ca nu ma deranjeaza. Eu o doresc! Da, sunt pro programe sociale. Imi doresc ca dupa o varsta sa fac voluntariat si sa lucrez in programe sociale.
        Programele sociale in Belgia, Olanda, Fr, Romania, Germania (alte tari nu imi vin in minte, cand am verificat) nu sunt pt emigranti. Sunt pt copii, pt cei care au lucrat si contribuit la sistemul de taxe. Acum ceva ani au fost si pt emigranti, dar al deschiderea Europei s-au eliminat.

        Tarile nordice (Finlanda si SUedia) au programe pt emigranti, de integrare, aparent gratuite, pt ca isi retrag costurile cand vor incepe sa lucreze. Daca nu trec baremele, li se imputa facturi/ nu primesc acte de sedere etc etc…

      • Dca esti pro-programe sociale esti si pentru ca oamenii sa fie fortati ca sa plateasca? Sau ai fi de acord ca cine doreste programe sociale sa plateasca pentru ele si cine nu doreste sa nu plateasca?

    • Pe fisa de emigrare, la Ambasada Americana, mi s-a cerut radiografie pulmonara, si o revaccinare la TBC. Am deja 3 vaccinuri TBC facute in copilarie, nu mai vreau unu. Voi cand ati emigrat, nu v-au cerut? sunt norme noi?
      Si la fel, pt aplicat pt cartea verde (parca asa se numeste documentul ce da dreptul de munca ), a cerut schema de vaccinare. Si mai era ceva vaccin cerut, dar nu mai tin minte.

      Si in Europa daca vrei, poti sa nu platesti taxe, absolut deloc. Sunt f, multe femei. Cunosc multe pers. casnice. Am abordat problema nasterii, din motiv ca ma intereseaza.

      • exista mai multe posibilitati, sa lucrez ca angajat, sau ca independent, sau pe firma. Un ex. de la firma din romania, daca donez din profit sau reinvestesc si recircul, la un total de calcule contabile, pot aduce la sf anului taxele aproape de 0 (raman cu cele de sanatate si inca una platite).
        In Be, impozitul e progresiv, asa ca oamenii nu sunt fortati, au de unde alege.
        Plus, europa, ca bonus al uniunii, da posibilitati de mobilitate locativa dar si fiscala – de ex. as putea sa imi fac firma in alte tari unde taxele si impozitele sunt mult mai mici,
        Si sunt si alte variante! dar care nu le cunosc bine pt ca nu m-a interesat. Cu aceste informatii contabile, Cei ca tine, ce nu vor sa dea la sf anului taxe, pot alege dintre aceste multe variante. Pt mine asta e libertate. Nu e vorba de fortare,cum spui tu, fortat e omul care nu are de ales, dar eu am o multitudine de posibilitati.
        O alta libertate care o am – desi sunt inginera, m-am inscris la un curs de contabilitate ( gratuit…, deci din ce dau, uite ca profit si eu, din plin) ca sa inteleg mecanismele. Si ma gandesc ca indirect, am ajutat vecina ce a ramas fara serviciu pt 2 luni si a facut un curs de masaj (aproape gratuit, pretul fiind simbolic) – si nu a stat decat 2 luni in somaj. Si mai sunt multe multe alte avantaje.
        Eu insa nu am cautat sa reduc banii dusi catre educatie, pt ca eu sunt prog. Nu stiu cat e in SUA, dar in Be cam 5% din PIB se duce catre invatamant – privind din punct de vedere contabilicesc, 5% din taxele platite de mine nu mi se pare mult, ci chiar putin pt ajutorul celorlalti ( sunt eu zgarcita, dar pt 5% as fi egoista ). E fix o masa la restaurant, lunar, sau echivalentul a achizitionarii 3 carti, carti care le pot imprumuta de la bilbioteca (la care am acces, ca locuitor belgian, gratuit ( bine, abonamentul e de 2.5 euro pe luna …)

      • Ah, dara sta doar daca vrei sa-ti deschizi firma. Ce se intimpla cu persoanele care nu au timp sa-si faca firma, sa reinvesteasca banii…etc? Sau care nu stiu s-o faca?

        Aici in SUA spunem ca impozitul e progresiv in sensul ca se plateste taxa in functie de venit, adica cei care cistiga mai putin platesc taxa mai mica, cei care cistiga mai mult au taxa ma mare, deci nu pot alege ce taxa sa plateasca. Nu asta inseamna si in Be?

        Eu am platit $11442.08 in taxe anul trecut. $9146.82 au fost luati neconstitutional. Adica peste $9000 mi s-au furat, nu am avut de ales daca sa-i platesc sau nu. Acei bani i-as fi putut plati un an la facultatea fiicei mele. Aici nu este vorba de egoism, dar de ce trebuie sa platesc $9000 pentru scoala fetei mele si inca $9000 pentru scoala altuia? Si asta in fiecare an? Crezi ca eu nu am muncit greu pentru $9146.82? Nu sint fortata sa-i dau statului? Unde este libertatea mea aici? De cind altcineva are dreptul la banii mei?

      • in Be ia cateva zile sa deschizi o firma. In anumtie conditii, poti face la distanta.
        Da, impozitul e progresiv, functie de pragurile de impozitare. Dar nu sunt abuzive . Ex. din suma de impozit lunara , se duc la buget. Bugetul e decis pe tara sa se imparta asa: 5% invatamant, 10 % reinvestitii, 10% ppolitie ( whatever, n u cunosc cifrele, m-am uitat la invatamant eu). Deci ce s-a dus unde nu vrei tu e 5%. Din restul optii ceva, obtii multe!! Unele nici nu le mai vedem, din egoism, ca mie mi se pare ca mi se cuvin …
        Singurul lucru care nu imi convine mie, e nr de politicieni ce sustin. Nu e bai, in Be ii reduc, usurel…

      • Tot ce este taxat nelegitim este abuziv. Doar pentru ca pe unii nu-i deranjeaza nu inseamna ca nu e.

        Nu, s-a dus mai mult decit acei 5%. Toate programele sociale trebuie sustinute cu banii contribuabililor. Asa cum ti-am aratat, din $11500, $9200 sint bani care ar fi trebuit sa stea in buzunarul meu, nu al altora. Asta nu este egoism. Banii mei mi se cuvin mie, nu altora. Nu ti se pare ca aceia care asteapta acesti bani sint lacomi? Ei vor bani pentru care nu au lucrat.

      • Deci platesti pentru programele sociale. Eu te întreb, oamenii care nu vor sa plătească pentru programele sociale, ce alegeri au? Si cei care nu au o firma, pentru ca nu toți vor sa aibă firme?

      • pot lucra cu statut independent (am colegi care lucreaza freelancer-i). E un echivalent mai … subtire decat a unei firme. Isi fac singuri fonduri pt pensie, medicale, etc.

      • Si cei care sint independenti nu plătesc taxe la stat? Dar cei care nu vor sau nu stiu sa fie free lancer, care stiu o meserie ca sa lucreze la patron, oare nu are dreptul la proprietatea sa privată?

      • Platesc diferit, si mai putine. De ex. fondul de pensii. Eu platesc fix, un procent din salariu, ca salariat. Dar un freelancer nu plateste deloc ( de fapt, pe cine stiu, si-a facut fond de pensii singur, si isi livreaza 30% din salariu)
        Cat despre angajatii la patron, sunt ca mine, ce prefera in loc confortabil, fara sa isi asume riscuri, care vine in spatele patronului, si a taxelor platite.

      • Nu neaparat cine lucreaza la patron vrea un loc confortabil, ci sint mulți care nu se pricep sa mențina o firma. Sau nu toți au timp, sau bani sa investească. Deci drepturile acestora sa fie incalcate?

        Apoi, deci si freelancer-ul plătește taxe pentru programele sociale. Pentru ca nu cred ca exista cineva in Europa care sa nu plătească pentru aceste programe. De unde ar avea statul bani? Apoi, chiar se poate ca firmele sa nu plătească taxe? Dacă e așa, fiecare om ar trebui sa-si deschidă o firma.

      • eu pot sa imi tin o firma. Daca nu pot, apelez la un contabil.
        Nu, freelancer-ii platesc alte taxe, nu cele sociale. Ti-am mai spus, e alternativa celor care nu vor sa sustina scoala. Am vecini ce practica homeschooling-ul.

      • Nu este vorba numai de un contabil pentru a menține o firma. Nu toți pot ca sa meargă la alte firme si sa-si vinda marfa sau serviciile. Cine ar mai lucra? Nu toți au talentul de a vorbi si de a vinde un product sau un serviciu. Nu toți au timp, mai ales dacă au copii acasă. Nu toți au bani ca sa își cumpere masinariile necesare pentru a deschide o companie. Sint multe la mijloc, nu numai confortul.

        Poate ca nu sintem de acord asupra definitiei a programelor sociale. Poți sa-mi dai un link care sa arate ca un freelancer plătește taxe DOAR pentru armata, poliție, pompieri, drumuri, guvern(in asta intra judecătorii, parlamentarii, etc)??

        Si totuși, ești de acord ca un om care lucrează la patron sa fie obligat ca sa plătească pentru programele sociale?

      • da, ti-am mai scris, nu numai ca sunt de acord un om care lucrează la patron sa fie obligat ca sa plătească pentru programele sociale,chiar imi place, e un factor decisiv pt mine. Sunt pro programe sociale! pt ca am vazut efectul si rezultatul lor.

        Cat despre greutatile unui freelancer sa isi gaseasca de munca, aici, ca si in America, si cred ca in toata lumea, muncitorii buni isi gasesc mai usor de munca, cei slabi gasesc mai usor scuze. Nu e cazul meu, dar am colegi care au cereri si le refuza! pt ca sunt atat de buni.

        Despre linkurile care le ceri, nu iti pot da. Contabilii traiesc din asta🙂 . In plus nu e explicit, asa cum vrei. Aici din taxele platite, o parte s educ la comuna, alta la guvernul belgiei, alta la guvernul wallon/ flamand, iar fiecare are un cumul de cheltuieli ( politia,strazile, e la primaria localitatii, daca eu ma mut in alta zona, ii informez) . Aceste taxe insa eu le pot controla (nu 100%, cum vrei tu,) dar pot sa fac diferite optiuni Si pt asta se plateste un contabil, de, trebuie sa traiasca si ei. Unii sunt buni, unii slabi. Cum mie nu imi convine cine imi face contabilitatea, la sf anului voi cere angajatorului sa imi recomande alt colaborator al lor.

      • Am inteles ce vrei sa spui, insa nu inteleg de ce esti de acord ca oamenii sa fie fortati ca sa plateasca ceva ce nu trebuie sa plateasca.

        Cit despre taxe, nu cred ca le poti controla pe acelea care se duc la programele sociale. Un stat social se bazeaza pe contributia oamenilor, daca fiecare ar puea alege unde se duc banii pentru taxe, guvernul nu ar mai avea destui bani pentru aceste programe.

        Rata de la care se incepe taxarea este de 25%. Asta este foarte, foarte mult. Iar daca depasesti 36,300 euro, ti se ia jumatate. De aceea spun ca drepturile oamenilor sint incalcate.

      • Un stat social are programe sociale, la care oamenii ce platesc taxe au acces ( freelancerii la o parte f. mica… ).
        Un stat socialist se bazeaza pe impozitarea progresiva: cei bogati platesc mai mult ca cei cu venituri mici, ei sustin mult mai multe cheltuieli decat cei cu venit mediu sau mic. De ex. in Franta, bogatii platesc 85% taxe pe profit, tot ce depaseste 1 milion pe an ( sau cred ca s-a refuzat legea asta….chiar sunt curioasa).

      • Deci Belgia este o tara socialista cu programe sociale. Asta am gasit:

        pina la 8350 euro – 25%
        €8,350.01 – €11,890 – 30%
        €11,890.01 – €19,810 – 40%
        €19,810.01 – €36,300 – 45%
        over €36,300.01 – 50%

        Deci impozitarea in Belgia este progresiva, Belgia numindu-se o tara socialista. Dupa cum se vede, unii sint obligati ca sa plateasca pentru programele sociale ale altora. Asta incalca drepturile omului. Ceea ce nu inteleg eu este de ce sint unii oameni de acord ca drepturile unor oameni sa fie incalcate? Ce face ca un om sa nu fie deranjat ca i se incalca drepturile?

      • cum ti-am mai zis, astea sunt taxe pt mine, care lucrez ca angajat.
        Am colegi care nu platesc taxele astea, au alte planuri de impozitare: lucreaza ca freelancer, au firma, declara firma in alta tara, etc.
        Asta inseamna sa nu fii obligat: exista solutii!!!, cine nu e de acord, poate alege alta solutie.

      • Chiar daca platesc taxe mai putine, taxe pentru programele sociale tot platesc. Nimeni nu este scutit de taxe atita timp cit are un venit.

        Dar, sa zicem ca cei cu firme nu platesc nici o taxa. Deci ca drepturile sa nu-mi fie incalcate, eu trebuie sa imi deschid o firma. Deci ai drepturi…dar cu o conditie. Eu cred ca nu asa trebuie tratate drepturile oamenilor. Omul are anumite drepturi, fara nici o conditie. Statul este dator ca sa respecte aceste drepturi.

        Eu chiar sint curioasa, pentru ca nu am pe altcineva sa intreb, intreaba-i pe colegii tai, ei nu platesc absolut nici o taxa?? Sau chiar daca au alte planuri de impozitare, tot platesc anumite taxe la social, nu? Cum e?

      • nu, si nici nu au dreptul la concediu medical, nici somaj, concediul de maternitate e limitat la 8 sapt cu o suma de 700 euro, nu au dreptul la cursuri gratuite/subventiionate, etc.

      • Uite ce am gasit:

        As a freelance, you will have to pay social contributions, which typically amount to 22 percent of your annual income (or 14.16 percent for amounts beyond €54,398.06). If you earn less than around €11,000 per year, however, your contributions will still be calculated on that threshold amount – bear this in mind if your plan is to work part-time only. One of the system’s many oddities is that social contributions are calculated on what you earned three years earlier. Your contributions for 2012, for instance, will be based on your income from 2009.

        During the first three years of your freelance career, you’ll only be charged a minimum provisional amount. Three years later, that amount will be adjusted to what you actually earned, so brace yourself for a nasty surprise if your business has been flourishing. To defuse this potential time-bomb, you can anticipate how much you actually owe and make advance payments accordingly.

        On the side

        People employed at least 50 percent of the time who wish to supplement their income with some freelance work can apply for the status of indépendant complémentaire/zelfstandige in bijberoep). As opposed to the main status (indépendant principal/zelfstandige in hoofdberoep), this means you only pay social contributions on what you earn – there is no minimum contribution. You’ll still be liable for income tax, though, which will be calculated by adding your freelance earnings to your salary.

        See http://business.belgium.be for useful addresses and additional information

        Deci scrie clar ca contributiile pentru programele sociale esti obligat sa le platesti. La alta rata, probabil, dar le platesti.

      • O întrebare despre vecinii tai. Vor trebui acei copii sa învețe ceva cerut de guvern? Trebuie sa dea ceva examene de stat? Ei plătesc taxe? Deci din banii lor se plătește educatia altora?

      • cf legii europene, implementata si in Romania din 1992, daca un cetatean locuieste peste 6luni intr-un stat, se supune legii si impozitarii acelui stat. Nu are nicio treaba originea lui cu impozitarea, are insa cu conceptul de homescholling care l-au inceput acum multi ani, si care pt ei, care sunt nomazi, li se potriveste cel mai bine.

      • CU impozitarea am inteles, dar cu educatia e un pic diferit. Ca cetatean american am dreptul sa ofer ce educatie vreau, indiferent de tara unde ma aflu. Doar daca depun cerere pentru stabilire acolo, atunci trebuie sa ma supun legilor. Daca sint acolo doar pentru un timp…nu cred ca sint obligati.

        Dar sa spunem ca ar fi…am citit ce se cere familiilor care fac homeschool, si este in general situatia Europei. Adica iti da anumite libertati, dar iti ingradeste altele. Nu inteleg unde ii doare daca drepturile oamenilor sint respectate. Probabil dorinta de putere si control are ceva de a face cu asta.

      • raspund si aici.
        Ai luat fragmente separate de informatii.
        Belgia e stat federal, imi dau seama ca eu am studiat legislatia numai pt un anumit statut . Lucrurile sunt complicate, dar se pot muta banii dintr-o parte in alta, si directiona pt ce vreau – e relativ dinamic.
        Cand voi profesa din asta, iti voi spune exact ce valori pot deduce si unde directiona.

      • Am înțeles. Cred ca este valabil tuturor țărilor, statul taxeaza pentru a plăti anumite programe pe care le-a instituit. Oricum face, nu cred ca statul pierde in ceea ce face😉

      • Statul nu pierde, evident. are si alte surse de venit.
        Avantajul statului cu tendinte socialiste este ca se bazeaza pe taxele platite de cei bogati, cei medii si saraci in Be pot deduce o suma din taxe ( si cei bogati pot deduce, dar daca pt mine, ce dau aprox. 10000 pe an, sa pot recupera 6000 euro de la impozit inseamna 60%, pt cei ce platesc 50 mii anual, e doar un 10% ).

  8. @All
    Cristina a dat-o-n bara cu postarea asta… Vine cu citate din Wikipedia care din epoci demult apuse ca sa sugereze ca acele realitati ar fi si azi in Romania. Cu alte cuvinte, ca in Romania nu s-a schimbat nimic de la Revolutia din ’89 si pana acum.

      • Cristina, chiar nu-ti dai seama ca e o aberatie ce ai facut? Pai, daca eu pot sa ma leg de baietii astia, Basescu, Ponta etc, si nu numai eu, dar si altii (eu consider ca am fost elegant fata de cum s-au exprimat altii pe blogurile lor sau in comentarii) si nu patim nimic, cum poti sa spui ca ar fi azi aceleasi realitati ca-n ’71-’72?? Ca atunci daca te luai de Ceausescu, te legau astia de la Securitate!!!

      • Deci nu intelegi sau te prefaci ca nu intelegi? M-am referit ca scopul educației de atunci este același cu cel de acum.

        Faptul ca ți se permite sa te joci intr-o cutie cu nisip mai mare nu te face liber. Tot ingradit de peretii cutiei ești.

  9. E f. mult de scris despre propanda. In Romania, se face din anii 1930 (ce putin …) continua. Unii au ajuns atat de afectati, ca uite, in 2013, cunosc pers. care inca asteapta sa functioneze sistemul de dinainte de 1989, sau cunosc pers. atat de pline de frica, sunconstienta, ca au trecut in paranoia, sau control absolut …

    Mie mi-au trebuit multi ani sa accept problema comunista: institutionalizarea copiiilor. Acum, dupa 15 ani de efort, pot sa accept realitatea de atunci. Dar sigur sunt si alte lucruri pe care mintea mea nici nu vrea sa le vada….

  10. Indoctrinarea, este și a fost folosita în toate sistemele experimentate până acum de rasa umana.Fiecare încearcă sa-și impună punctele de vedere și convingerile indiferent dacă este un cretin sau inteligent.Propaganda exista la nivel global. Oameni buni deschideți-va un pic către lume si ve-ti observa acest lucru.Cu, respect Daniel http://www.studioextensa.com

      • Indoctrinarea se folosește pe scara larga și nu creează individualism daca vorbim de un stat socialist.Cu capitalismul problema devine mai grava deoarece doctrina prevede un individualism accentuat. Si in cazul părinților se poate numi indoctrinare când aceștia încearcă cu orice preț de a impune un anumit comportament si idei. Dar ar trebui sa fim mai blânzi în a defini cuvântul doctrina in cazul părinților. Adevăratul sens al doctrinei este când o persoana sau un grup de persoane încearcă sa convingă, sa impună, anumite idei pe scara larga.

      • Deci statul nu are voie ca sa indoctrineze. Astfel parintii nu ar mai trebui sa-si dea copiii la scolile statului. Faptul ca parintii nu-si retrag copiii din centrele de indoctrinare ale statului inseamna ca nu-i intereseaza ca copiii lor sint indoctrinati, sau ca nu stiu ca-s indoctrinati?

      • Democrația, asa zisa societate monetara este un sistem mai perfid decât decât toate celelalte sisteme folosite până acum.Constitutia Americana este o poveste frumoasa servita supușilor pt a le da impresia de confort.(nu sunt anti-american) Parintii sunt la curent cu faptul ca odraslele lor sunt indoctrinate dar BANUL pus in joc te face sa fi interesat doar de el ca sa poți supraviețui. Este un sistem creeat bine,,gândit in cele mai mici detalii.Spre exemplul Patriotismul este o doctrina,. Naționalismul alta Capitalismul….Mi imi vine sa rid si acum cind dupa lovitura de stat din 1989 ni se serveau gogosi cu cuvintul DEMOCRATIE. Citez: Acest cuvint provine din limba greaca, demos si cratos care chipurile înseamnă puterea in miinile poporului. Am fost indoctrinati si noi si vor fi indoctrinati si urmasii nostri. Trebuie sa intelegem un lucu: 7 miliarde de suflete trebuiesc conduse pe baza unei doctrine. Nu se poate altfel.Pt a nu ne complica viata ar trebui sa ne gindim doar la noi asa cum ne vrea societatea capitalista.Eu sunt o persoana care incearca sa aibe cit mai putin de a face cu statul si doctrina: Sunt apolitic,ateu etc etc etc

      • Democratia este tirania majoritatii, nicidecum un sistem care aduce libertate pentru societate.

        Nu, 7 miliarde nu trebuie conduse pe baza nicicarei doctrine, ci trebuie lasati sa-si traiasca viata cum vor, atita timp cit ii lasa in pace pe cei din jurul lor.

        Societatea capitalista te lasa sa te gindesti la tine si la familia ta. Nu e nimic gresit in asta. De ce ar fi? Dar se pare ca etatistii vor putere si incearca ca sa controleze viata altor oameni. Pentru ca degeaba incerci tu ca sa ai cit mai putin de a face cu statul, ca statul incearca ca sa aiba cit mai mult de a face cu tine.

      • Vrei un răspuns sincer? Nimic nu este ceea ce pare a fi.Realitatea este una singura dar noi o vedem în mod diferit.Libertate totala in cazul nostru nu exista pt ca nu suntem capabili sa o mentinem.Aceste reguli se aplica si in lumea animalelor, asa ca libertatea este un cuvânt ca si fericirea care are propriile limite.De citiva ani buni se vorbeste foarte mult despre Zeitgeist Movement si Proiectul Venus.Se pare ca acestea sunt alternativele tuturor sistemelor experimentate pina acum.Va trebui sa ne schimbam modul de viata si de a gindi pt a asigura supravietuirea rasei noastre.Este un nou concept care are la baza o alta doctrina.

      • Cele doua proiecte apartin utopiei, deci de nedorit de catre cei care iubesc libertatea. Nu, eu nu cred ca trebuie sa ne schimbam gindirea precum doresc cei care propun acest fel de proiecte.

        Insa este important ca sa intelegem ca un guvern, o organizatie nu are nici o autoritate asupra mintii copiilor pentru ca sa-i indoctrineze cu propria agenda, oricare ar fi ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s