20 de ani in Siberia

Suferinţa este maximă, condiţiile, neprielnice vieţii. Aniţa se îmbolnăveşte grav, ajunge la un pas de moarte, dar se vindecă miraculos, cu neştirbită credinţă în Cel care îi dă toate încercările şi, în acelaşi timp, puterea de a le depăşi, cu gândul la copiii care ar fi putut rămâne fără mamă şi, deci, fără şanse de supravieţuire. Martor şi martir lucid, Aniţa scrie: A început lumia să se îmbolnăvească, a început lumia să moară. Cu părere de rău şi cu ruşine, dar trebuie să spun drept ceea ce a fost. Ni-au umplut păduchii, că nu te mai putiai descurca. A dat o dizinterie între lume că îi trecia sânge două, trei zile şi se prăvăliau şi gata muriau. Doctori nu erau, medicamente la fel. Vedeai cu ochii cum te sfârşeşti, dar nu aviai ce face. A ajuns rându şi la mine, a dat şi peste mine dizinteria. Era de acum iarnă, ger, prin luna lui octombrie 1942. Tăieturi prin pântece, dureri nemaipomenite. Numai eşiam afară şi iar în casă. Dar afară nicio îndosială, în pădure, printre tufe. Pe lângă toate, am şi răcit şi am slăbit cu totul. Mă uitam cu jele la copii, căci trebuia să mă despart de ei şi rămân aşa, prin pustiuri, fără nime. De acum afară nu mai putiam să ies, nici din pat nu putiam să mă ridic. Capul îmi era triaz, înţălegiam totul şi vediam cu ochii că se apropie sfârşitul, dar nu aviam nicio putere. Am slăbit din putere cu totul, durerile m-au acoperit peste măsură. Era noaptia, copiii sărmanii, slăbiţi şi lihniţi de foame, au adormit. Lumia cu care trăiam împreună a venit de la lucru îngheţaţi de frig şi dormiau. Eu m-am luptat cu durerile toată noaptia, dar nu am stingherit din somn pe nime, căci nu avia ce să-mi deie nici un ajutor. De la un timp văd că slăbesc şi mai tare, am început să văd înaintia ochilor nişte năluci, fel de fel. Acum m-am gândit că se apropie ciasul, numai încă nu-i minuta. M-am gândit la bărbatul meu sărmanul, tot aşa trebuie să-şi fi dat sufletul pe undeva, amărât de durere şi năcaz, fără nime lângă el. Mi-am îndreptat gândul la scumpii frăţiori, cât de departe sunt ei de mine şi nu ştiu chinul meu. M-am gândit la scumpa şi dulcia mea mamă cu câtă durere în suflet am lăsat-o pe scândurile patului, fără nime lângă ea. Am întors capul către copilaşi şi m-am uitat cu lacrimi în ochi la ei, cum dormeau sărmanii gribuliţi de foame şi de frig. Am suspinat adânc, căci simţiam că se apropie ciasul să mă despart de ei. […] Eu eram slăbită cu totul acuma şi, cum şediam culcată, nu mai putiam să rădic nici mâna. Trupul de acuma a început să se facă rece, dar conştiinţa încă o aviam

Preluat de aici.

Un gând despre „20 de ani in Siberia

  1. Deși nu am nimic împotriva articolulului dvs, nu cred ca este responsabilitatea dvs sa îmi spuneti ce articol ar fi bine sa preiau si ce nu. Daca va interesează atit de mult comunitatea românească din America ar fi bine sa publicați articole despre Common Core care distruge libertatea tuturor romanilor din SUA. Atunci cind veți scrie un astfel de articol voi mai mult decit dispusă sa il preiau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s