Sever Voinescu: God bless America!

Un om care intelege:

America s-a născut cu un document fondator, zis ”Declarația de Indepenedență” – un corp de idei, un set de aspirații, un sistem de principii. Dar, mai presus de orice, o credință! Măreția și puterea Americii a stat în coerența cu care s-a construit pe sine, uneori aproximînd bine, alteori greșind, încercînd și revenind, după liniile trasate în acest veritabil proiect de țară. „Declarația de Independență” este un proiect de țară valabil și azi, pentru că a pornit ca un proiect de viață pentru cetățean. America și-a declarat independența din punctul de vedere al cetățeanului și nu din punctul de vedere al guvernului – de aceea proiectul american dăinuie. De aceea, America este o țară atît de specială. În fond, ea se poate construi oriunde. ”Declarația de Independență” este aplicabilă oriunde și oricui, nu este un document strict american, ci unul universal. Nimic nu împiedică o națiune inteligentă să o adopte pentru sine.

Anti-americanismul este o patologie a vremurilor noastre. Produs al frustrării, exacerbare a complexelor de inferioritate/superioritate și, mai ales, dovadă de îngustime a minții, anti-americanismul europenilor este încă și mai revoltător. Se știe, antisemitismul unui creștin este o probă certă de idioțenie. Isus a fost evreu; cînd Dumnezeu s-a întrupat, a făcut-o ca evreu, nu ca altceva – așadar, cum poate un creștin să urască poporul căruia Dumnezeu a ales să-i aparțină? Las la o parte că, în general, un creștin nu poate să urască. Exact în același mod, anti-americanismul unui european, inclusiv al unui român, este o idioțenie. America este o împlinire imensă, o victorie de dimensiuni planetare a spiritului european eliberat de greutatea vinovățiilor acumulate în timp, de anchiloza arogantă a vîrstei și de egoismul sedimentat de prea multă istorie. America este cel mai bun produs civilizațional al Europei, este fructul său istoric, este extensia sa dincolo de propriile-i limite. America este excelența Europei. America este Europa în varianta ei performantă și responsabilă. Tot ceea ce e esențial în proiectul american este, fundamental, european. Toleranța și libertatea, statul de drept și creștinismul viu, capitalismul și universitățile, limba engleză ( chiar și limba spaniolă!) și civismul, totul a fost european înainte de a fi fost dezvoltat și perfecționat de americani. Atunci, cum să antipatizeze un european America? E ca și cum s-ar antipatiza pe el însuși, e ca și cum ar disprețui tot ceea ce a produs mai bun propria lui cultură în întreaga ei istorie. Și cînd bagi de seamă că anti-americanismul european este, cel mai adesea, și fudul în privința Europei, îți dai seama de dimensiunile grotești ale idioției sale!

Mulți prezic, de ceva vreme, prăbușirea Americii. Și de tot atîta vreme se înșeală. Potențialul uriaș al americanilor este departe de a se fi epuizat. Libertatea, antreprenoriatul, statul de drept, economia de piață sînt valori care nu dau semne de îmbătrînire. Lumea va fi încă mult timp dominată de spiritul Americii. Spre binele lumii, mai ales.

Sursa.

8 gânduri despre „Sever Voinescu: God bless America!

  1. Nu trebuie sa fii antiamerican. Dar asta nu inseamna ca:

    „De aceea, America este o țară atît de specială. În fond, ea se poate construi oriunde. ”Declarația de Independență” este aplicabilă oriunde și oricui, nu este un document strict american, ci unul universal. Nimic nu împiedică o națiune inteligentă să o adopte pentru sine.”

    Intrucat altminteri nu s-ar mai putea vorbi de exceptionalismul american de care pomenea Newt Gingrich. Si apoi daca este „o tara atat de speciala”, atunci chiar asa se „poate construi oriunde”? Lumea este caracterizata prin diversitate, eterogenitate. Nu trebuie sa fie peste tot la fel. Sau, ca sa formulez interogativ: trebuie sa fie peste tot la fel? Iar daca ar fi peste tot la fel, lucrul asta ar fi in interesul Americii?

    • Autorul nu cred ca se refera la faptul ca ar fi sau nu in interesul Americii ca peste tot sa fie prezent stilul de viata prezentat in Declaratie, ci ca acele principii sint universale. Exceptionalismul american consta in faptul ca America este singura tara din lume care a recunoscut ca drepturile vin de la Dumnezeu (nu din vreo lege) si este singura tara care a format un guvern menit sa apere aceste drepturi. La urma urmei ar fi minunat ca sa fie peste tot la fel, nu am auzit pe nimeni sa spuna ca vor ca doar drepturile lor sa fie respectate, nu si ale celor din alte tari.

      • Eu nu cred ca se poate construi oriunde. De exemplu nu se poate construi intr-o tara islamica. Este insa frumos sa vezi romani care apreciaza Declaratia si Constitutia fara sa-i considere radicali pe cei care vor sa le respecte.

      • Da… dar vezi… America, cea de la ora actuala, nu stiu daca mai e (sau poate ca da…) cea de atunci, de pe vremea Declaratiei de Independenta…

        La ora actuala este o mare piata de desfacere pentru traficantii de droguri si de armament, lucru care stimuleaza cresterea infractiunilor facute cu violenta, permitand unor escroci sa se imbogateasca peste masura. Iar pe de alta parte, America ruleaza deficite foarte mari, ceea ce arata ca economia sa nu este intr-o stare de echilibru. Spre exemplu, te bazezi pe importuri, cu un deficit comercial foarte mare, dar mergi cu o moneda slaba, care fac importurile ineficiente din punct de vedere economic. Iar in tara creste numarul celor care nu au de lucru si inca pe termen lung…

      • Normal ca nu mai este cea de atunci. Asa cum a spus Reagan, liberatea nu se transmite prin singe, din generatie in generatie, ci fiecare generatie trebuie sa lupte pentru ea. Din pacate, oamenii dorm si sint lenesi in privinta asta. Chiar daca sint vazuti ca radicali, extremisti, fanatici, etc, exista oameni care vor sa readuca normalitatea in tara.

        PS. Chestia cu numarul care nu are de lucru, cu economia slaba, etc este intentionata.

      • Se vorbește despre politica externa. Eu cred ca-n primul rind trebuie rezolvate problemele interne, apoi vazut de cele externe. Ideile prezentate sint foarte vagi, deci e greu de spus la ce se referă exact.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s