De ce crestinii ignora Scriptura?

De ce multi crestini sustin propunerile incredibil de iresponsabile si nebiblice privind economia, guvernul, educatia, legile?

Singurul raspuns pe care l-am gasit este ca crestinii au separat sensul conceptelor precum „responsabilitate financiara,” „rolul familiei,” si „rolul statului” de Cuvintul lui Dumnezeu. Astfel, crestinii isi pun nadejdea in urmatorul presedinte, in urmatorul senator, in alt partid, sperind la o viata mai buna si imbelsugata in loc sa se intoarca la Dumnezeu si sa se supuna legii Sale. Crestinii au devenit dependenti de stat, nu dependenti de Dumnezeu. An dupa an, crestinii isi pierd timpul implicindu-se intr-un sistem conceput de dusmanii lui Hristos  cu scopul de a-i face pe oameni sclavii lui.

Care este rolul statului asa cum l-a lasat Dumnezeu in legea Sa?

1 Imparati 10:9 – de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.

2 Samuel 8:15 – David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

Romani 13:4 – El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

1 Petru 2: 14 – sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine.

Unde este dreptatea atunci cind statul taxeaza unii oameni ca sa dea bani altor oameni sub forma de programe sociale? Pe cine pedepseste statul atunci cind ofera educatie in scoli? Cine este facator de rele atunci cind statul ofera alocatii, concedii de maternitate, somaj, pensii ca statul sa pedepseasca?

Biserica este infiltrata si infestata de etatisti. (ETATÍSM s. n. Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale.) Putregaiul este adinc. Orice om care proclama aceasta teorie si ratifica concentrarea puterii in stat pentru a redistribui proprietatile oamenilor cu forta sau care da importanta colectivului cu pretul demnitatii individului este un inselator si un escroc.

Nu se poate sustine un sistem satanic de guvernare in timp ce se pretinde ca se predica Evanghelia lui Hristos. Nu. Adoptind si acceptind legile lui Dumnezeu asa cum sint sint descoperite in Scriptura, crestinii pot fi o lumina in lumea asta intunecata. Citi o vor face?

 

10 gânduri despre „De ce crestinii ignora Scriptura?

    • Cazul familiei Bodnariu este doar o piesa dintr-un puzzle. Ma uit la intreaga imagine si ma intreb, ce trebuie facut ca crestinii sa se trezeasca si sa nu mai accepte interventia statului in viata lor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s