Educația la domiciliu: ultimul loc al libertatii

Statul poate calca in picioare libertatea noastră de exprimare, de conștiință și religie; poate demola bisericile noastre… Dar toate acestea sînt actiuni externe – reglementarea cuvintelor și faptelor. Frecventarea forțată a școlii, pe de altă parte, atacă partea interna. Scopul este de a controla gîndurile generației următoare. Atîta timp cît caminul rămîne neatins, un sanctuar în mijlocul haosului, încă există un ultim vestigiu de libertate.

Dar sanctuarul este încălcat în momentul în care statul forțează copilul sa mearga la școală – o amenințare atît de mare încît o familie riscă să își piardă sufletul său. Deși baza rămîne, acum este invadata de propaganda de stat. Deși părinții îsi pot învăța în continuare copilul lor în functie de valorile lor, o fac în timp ce copilul este îndoctrinat cu o perspectiva opusă a ceea ce cred ei, în timpul celor mai bune ore ale zilei. Deși ei sînt parinti pe plan biologic, tatăl și mama sînt acum doar niste bone, persoane care doar supravegheaza copiii.

Pur și simplu, libertatea nu poate exista în cazul în care statul uzurpă autoritatea parintilor asupra educației. Sub un astfel de regim, libertatea este orwelliana. Iluzia de libertate ar putea persista atîta timp cît valorile statului corespund cu cele ale părinților, dar realitatea se va vedea atunci cînd cele doua vor intra în conflict.

Cititi tot articolul aici. Este foarte greu ca sa gindesti afara din cutia impusa de stat. Am fost conditionati ca sa gîndim îngraditi de regulile si valorile statului. Daca vrem ca sa fim liberi, trebuie sa darîmam zidurile care ne îngradesc gîndirea.

.

Reclame

Marea Criza Economica si Keynes

Un lucru interesant este măsura în care keynesienii se bazeaza pe Marea Criza Economica pentru a-si justifica retetele politice. Sîntem cu toții familiari cu povestea (pentru că este doar ficțiune): Hoover a fost un susținător fără inimă a sistemului laissez-faire, a cărui abordare a permis o recesiune să devină o depresie; Rolul activist al lui Roosevelt prin „New Deal” a salvat economia, și al doilea război mondial a ajutat în cele din urmă ca Statele Unite ale Americii sa revina la creștere economică.

Mai întâi de toate, Hoover nu a fost pro laissez-afaire. Răspunsul său imediat la criza din 1929 a fost de a face presiuni asupra liderilor industriali de a nu reducere salariile. Presiunea pentru a menține salariile a continuat de-a lungul președinției sale, chiar daca prețurile au scăzut. Administratia Hoover a cartelizat agricultura americană într-o încercare de a tine prețurile produselor agricole la nivel ridicat în mod artificial, si a semnat legea extrem de protecționistă Tariful Smoot-Hawley. El a extins lucrările publice, a intervenit în sectorul financiar și al locuințelor, precum a restrictionat și imigrația. El a creșcut cheltuielile cu 31%, intre 1930 – 1931, care a dus la deficitul cel mai mare Statelor Unite pe timp de pace pina atunci, asta înainte de a introduce creșteri fiscale uriașe. Sugerînd că Hoover a urmărit o politica de laissez-faire, promovînd piața liberă este doar o minciună.

În ceea ce privește activismul lui Roosevelt cum că a vindecat economia bolnava, din nou, dovezile abia arată asta. Roosevelt a preluat funcția în 1933, dar PNB pe cap de locuitor nu a revenit la nivelul din 1929 cel puțin pînă in 1939. Șomajul nu a revenit la nivelul din 1929 pîna in 1941, iar același lucru este valabil privind investițiile private nete. Mai mult decît atît, ce imbunatatire minima a existat după alegerea lui Roosevelt poate fi atribuita mult mai convingător expansiunii monetare, ca urmare a intrărilor de aur din Europa, decît extinderii guvernului.

Intervenționismul lui Roosevelt a exacerbat și a prelungit depresia în două moduri cruciale. În primul rînd, legea administrației Roosevelt de Redresare Națională (National Recovery Act) a continuat să stabileasca salariile, în ciuda șomajului în masă, în timp ce a corporatizat o mare parte din industria americană unde „majoritatea” firmelor din orice sector a putut dicta prețurile, salariile, orele de munca, planurile de extindere, și așa mai departe. Daca redresarea economică a fost obiectivul acestei legi, apoi acestea au fost legi extraordinare de auto-distrugere.

În al doilea rând, abordarea hiperactiva, capricioasa și necruțătoare de anti-business pe care administrația lui Roosevelt a avut-o în elaborarea legilor a creat o atmosferă de incertitudine fata de regim si care a descurajat investițiile pe termen lung.

Nu toate ideile lui Roosevelt au fost keynesiene. Într-adevăr, Roosevelt a fost puternic influențat de grupul de intelectuali pe care l-a infiintat, numit „Trust Brain”, care la rîndul său a fost influențat de o varietate de ideologii colectiviste – progresivism, coporatism (din soiul fasciste europene) și socialism. Cea mai importanta figura a „Brain Trust”, Rex Tugwell, împreună cu alți intelectuali cu același tip de mentalitate etatistă, au mers în Uniunea Sovietică în 1927 pentru a explora alternative pentru capitalismul din Statele Unite (Shlaes 2007, ch. 2). De asemenea, membrii de încredere al grupului, precum și Roosevelt însuși, credeau cu tărie că lăcomia, în special a celor care au devenit bogați investind pe piața de valori și alte forme de speculații, a fost o cauza depresiei, o credință care a condus la un model consecvent de a face din oamenii de afaceri un țap ispășitor. Gelozia și ostilitatea față de oameni bogati este tipică mentalitatii progresiste, fasciste, și socialiste. În loc de un set de legi axate pe modul de recuperare a economiei din cauza Marii Crize, consilierii lui Roosevelt au creat unui set de reforme care au transformat însăși structura economiei Statelor Unite pe termen lung. Tema comună a fost a unui management economic „științific” controlat de către planificatorii iluminati centrali, precum și o respingere a pieței libere.

Dar despre recuperarea din timpul celui de al doilea război mondial? Robert Higgs a demascat destul de concludent acest mit, arătînd că odată ce controlezi doar cu scopul de a controla prețurile și alte măsuri de război, consumul pe cap de locuitor a fost plat, insipid pe perioada 1939-1945,creșcînd în mod semnificativ din 1946, cînd războiul s-a sfîrsit. Cifrele PNB arată că PNB a crescut cu doar 5% între 1939 și 1945, dar în 1949 a fost cu aproape 50% mai mare decît au fost zece ani mai devreme. Creșterea, se pare, a apărut numai atunci cînd controalele și cheltuielile din timpul războiului au luat sfîrsit – nu din cauza lor.

Pentru a rezuma, Hoover nu a fost laissez-faire. New Deal a înrăutățit lucrurile, nu le-a facut mai bune. Și a fost încetarea războiului – nu războiul în sine – care a declanșat o creștere economica. Daca as fi fost un keynesian în căutarea unui exemplu pentru a ilustra teoria mea, cu siguranță nu voi folosi Marea Criza. Apoi, din nou, probabil că keynesienii nu au alte alternative decente. Problema cu keynesismului nu este că nu este scietinfic. Ca orice știință, produce ipoteze care pot fi testate. Problema este că aceste ipoteze sînt false. Într-o zi, probabil, lumea îsi va da seama de acest fapt.

Daca politicile administrației Roosevelt nu sunt reprezentative pentru keynesianism, de ce keynesienii citeaza atît de des această perioadă pentru a promova aceasi politicaastazi? Ar putea fi faptul că nu au nici un succes cu care sa se laude?

Un renumit keynesian promovat de socialistii de pretutindeni considera ca guvernul are dreptul sa fure 91% din banii oamenilor.

Ideologia keynesiana este o ideologie etatista care trebuie arsa si distrusa, nu imbratisata.

.

Creationistii nu ar trebui lasati sa absolve facultatea

Daca ar fi dupa aceasta profesoara, cei care cred in creatie nu ar trebui sa fie lasati ca sa absolve facultatea. Ironia este ca aceasta profesoara considera ca teoria evolutiei este adevarata, pentru ca o poate dovedi fara nici o umbra de indoiala, nu?

Studentii de azi devin confuzi in ceea ce priveste ce este adevarat sau un mit, numesc raul bine. Atit de trist ca ei numesc asta educatie!

.

Toleranta sau acceptarea pacatului?

Pe data de 30 Octombrie 2012 se va sarbatori „Mix it up”, o zi in care elevii din scoli sint sfatuiti ca sa accepte pe aceia care nu sint ca ei, dar nu bazat doar pe culoarea pielii, dar si bazat pe orientarea sexuala.

Aceasta zi nu este sarbatorita numai in America ci si in alte tari ale lumii.

Surprize, surprize!! Exista si o scoala din Romania care preia propaganda homosexuala.

COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY” BACAU: BACAU, ROMANIA. Felicitari! /not

Un McMuffin este cu siguranta mai sanatos decît un cîine

.
Michelle Obama a apărut la Tonight Show cu Jay Leno şi cu medaliata cu aur la gimnastica, Gabby Douglas.

„Tu te-ai antrenat toata viata, ai cîstigat. Cum ai sărbătorit?” a întrebat-o Leno.

„Noi nu am avut timp să sărbătorim,” a răspuns Douglas… „Dar, după concurs, ne-am rasfatat cu un McMuffin la McDonalds.”

Imediat a sarit Michelle Obama si a mustrat-o. Auto-desemnata Tarul Naţional de Nutritie care îsi gaseste placerea în a spune fiecarei persoane din lumea asta ce sa manînce a certat-o pe Gabby pentru alegerea ei.

E ceva în neregulă cu perechea Obama, prin dorinţa lor de a controla vieţile altora, dar mai mult, este ceva indecent ca o femeie care nu are realizări importante la viata ei, sa o sfatuiasca sau chiar sa certe, în glumă sau nu, o campioana olimpica despre alegerile ei alimentare.

Pîna cînd fundul ei are dimensiunea fundului lui Gabby Douglas, Michelle O trebuie sa taca. Cît de jenant pentru Gabby ca să fie certata de Prima Doamna la televiziunea naţională!!

Doar atunci cînd Mooch va cîştiga o medalie de aur îi va putea spune acestei medaliate cu aur ceea ce are voie sa manînce! Pentru cît de greu a lucrat fata asta ca sa cîstige merita ca sa manînce ce vrea! Cit poate sa fie de aroganta! Nimeni n-a intrebat-o pe Prima Doamna care ii este parerea! Michelle nu este mama ei, nici vreun expert in nutritie!! Niciodata nu v-a fi in stare sa realizeze ceea ce a realizat Gabby Douglas! Asa ca taci din gura!

.

Cum determinam care este standardul in moralitate?

Simplu. Ne uitam la Hollywood. Actorii si actritele din Hollywood sint standardul suprem in felul cum sa ne traim viata. Asa a spus Marxistul Suprem al Statelor Unite. Aici.

Vrem sa stim in ce directie se indreapta America? Foarte usor. Ne uitam ce se petrece in Hollywood. Homosexualitate, pedofilie, adulter, curvie. Fiecare face ce vrea si cum vrea fara tina cont de nici o lege morala.

Guvernul nu mai este „OF THE PEOPLE”, ci „OF the celebrities”, nu mai este „BY THE PEOPLE”, ci „BY the celebrities”, nici „FOR THE PEOPLE”, ci „FOR the celebrities”!!

Felicitari America!!

.

Raport ONU: fericirea consta in socialism mondial

Potrivit „Raportului Mondial al Fericirii” al Naţiunilor Unite, socialismul european este drumul spre fericire şi ar trebui să fie impus întreagii omeniri. Raportul de 150 pagini susţine că – surpriză! – obstacolele majore în calea cresterii „Fericirii naţionale” sînt nedreptatea socială şi a mediului. Şi, desigur, în cazul în care există obstacole, trebuie să existe un guvern pentru a le elimina.

Raportul începe cu premisa ca „pastila fericirii” nu constă in a trăi cu un scop, a face alegeri bune, şi a te bucura de realizari. Nu, acestea sînt irelevante pentru a fi fericit. Fericirea înseamnă a nu avea nicio plîngere, nici o senzatie de aspiraţii neîmplinite, şi a fi satisfacut în mediocritate. Fericirea înseamnă a fi o rotită bine ajustată în maşina socialistă.

Acest fel de fericire nu este cel care fondatorii americani s-au gîndit cînd au luptat ca sa formeze o republică constituţională. Fondatorii au înţeles unde duce fericirea promovata de guvern. Acesta este motivul pentru care, în mod explicit, rolul guvernului este limitat la acela de a se asigura ca fiecare are libertatea de a-si urmări fericirea.

Daca banii nu aduc fericirea, de ce guvernul ia banii de la bogaţi şi îi da la săraci? Deoarece se pare că ceea ce face ca oamenii sa fie nefericiti nu este că ei nu au bani, dar că altcineva are bani. Asta se numeste invidie si lacomie.

Raportul Mondial al fericirii, împodobit vesel cu zîmbete multiculturale, are o recomandare clară pentru America: ori accepta transformarea fundamentală, ori….

.